Un jandarm a găsit, pe pârtia din stațiunea Rânca un portofel cu 1.200 de euro, 3.000 de lei și acte. Alături de acestea era un bon primit de cazare, pe baza căruia a identificat proprietarul și i-a înapoiat bunurile.
Un jandarm din Craiova a fost confirmat pozitiv cu Covid-19, iar 17 persoane de la unitatea unde bărbatul este angajat, contacți cu acesta, au fost izolate la domiciliu.
Agresorii femeii jandarm la mitingul din 10 august 2018, din Piața Victoriei, au fost condamnați în primă instanță la închisoare cu suspendare, la muncă în folosul comunității și la interzicerea unor drepturi, inclusiv a participării la adunări publice și proteste, potrivit News.ro.
Ministerul Justiției și Camera Deputaților au calitatea de reclamanți intervenienți forțați într-un proces intentat în vara anului trecut de către Vadim Benyatov și Mircea Călin Flore, condamnați definitiv în 2015 la închisoare cu executare în dosarul privatizărilor strategice. În acest proces, cei doi foști consultanți ai băncii Credit Suisse au solicitat inițial instanței de contencios administrativ anularea protocoalelor de cooperare încheiate în 2005 și 2009 între SRI și Parchetul General, iar ulterior sesizarea CCR cu privire la neconstituționalitatea acestora. Judecătorii au respins ambele cereri ale celor doi, cu motivarea că protocoalele respective nu sunt acte administrative.
Un jandarm condamnat anul trecut în primă instanță la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru că ar fi luat mită de la traficanți de țigări de contrabandă a fost achitat recent de Curtea Militară de Apel București, care a anulat probele obținute de procurori prin interceptări de convorbiri telefonice cu motivarea că acestea au fost culese ilegal, în baza protocolului secret de cooperare încheiat în 2009 între Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și SRI. Din documentarea Profit.ro rezultă că este vorba despre primul și deocamdată singurul caz de achitare obținută în instanță prin contestarea interceptărilor telefonice efectuate în perioada de valabilitate a respectivului protocol, cu argumentul ilegalității acestuia.