Dobânzile creditelor ipotecare din Statele Unite au urcat luni, în urma unei creșteri a randamentelor obligațiunilor, determinată de îngrijorarea investitorilor că ratele ridicate ale dobânzilor și inflația vor persista mai mult decât se așteptau, transmite CNBC.
Un număr de 58.334 de imobile au fost vândute în luna octombrie 2019 la nivelul întregii țări, cu aproape 11.000 mai multe față de luna precedentă, potrivit datelor publicate de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).
Vânzarea creditelor neperformante de la BCR și, implicit, reducerea costului cu provizioanele au susținut grupul Erste să-și maximizeze profitul pe anul trecut, care a urcat la aproape 1 miliard de euro, în ciuda unor venituri operaționale în ușoară scădere (1,1%) și a unor cheltuieli operaționale în creștere cu 2,2%.
Banca americană JPMorgan Chase va plăti aproape 2,5 miliarde de dolari pentru soluționarea unor litigii legate de criza financiară din 2008, transmit Financial Times și Wall Street Journal.