Acțiunile grupului britanic International Personal Finance (IPF), proprietarul companiei de credite de consum Provident Financial, au scăzut miercuri cu aproape 16% pe bursa de la Londra, după ce grupul a avertizat investitorii că rezultatele financiare din acest an ar putea fi afectate negativ din cauza costurilor în urcare, inclusiv în România, și a noilor reglementări pe piața creditelor din Europa de Sud.
Grupul britanic International Personal Finance, care deține compania de credite de consum Provident Financial, va înregistra în acest an costuri totale de aproximativ 4,2 milioane de lire sterline (5,82 milioane de euro) pentru modificarea statutului celor peste 4.200 de agenți cu care colaborează în România, care vor deveni angajați ai companiei, conform legislației în vigoare.