Elon Musk a anunțat că Neuralink își propune să monteze implantul său cerebral îmbunătățit mai multor persoane, până la finalul anului, conform Reuters. După ce un prim implant a avut loc, compania îl anunță pe al doilea săptămâna viitoare.
Neuralink, start-up-ul de implanturi cerebrale al lui Elon Musk, acceptă cereri pentru un al doilea participant la un studiu pe oameni pentru a-și testa dispozitivul, a declarat miliardarul vineri pe X (fostul Twitter), transmite CNN, citat de G4Media.ro.
Primul test pe subiect uman al Neuralink a întâmpinat o problemă neașteptată, după ce dispozitivul a început să se desprindă de creierul pacientului Noland Arbaugh, la sfârșitul lunii februarie, a dezvăluit compania într-o postare pe blogul său.
Primul pacient uman căruia medicii i-au implantat un cip cerebral dezvoltat de compania Neuralink pare să se fi recuperat complet și este capabil să controleze un mouse de calculator cu ajutorul gândurilor sale, a declarat luni seară fondatorul acestui start-up american, Elon Musk, informează Reuters.
Elon Musk a anunțat că start-up-ul Neuralink, al cărui co-fondator este, a realizat primul său implant cerebral la un pacient, operație care a fost deja efectuată de mai multe ori de alte companii și cercetători, informează AFP.
Evoluția tehnologiei și a cunoștințelor medicale din ultima jumătate de secol au impus implanturile dentare ca o alternativă frecvent utilizată pentru înlocuirea dinților lipsă care nu poate lipsi într-o clinică sau cabinet de medicină dentară.