Tribunalul București a decis anularea procedurii de recrutare și selecție pentru ocuparea a cinci posturi de membri ai Directoratului Hidroelectrica, acțiune derulată pe parcursul anului 2019, o hotărâre indicată de companie drept fără precedent în jurisprudența românească, dar care nu este executorie și nu produce efecte imediate, societatea urmând să facă toate demersurile legale și procedurale necesare pentru a demonstra validitatea procedurii de selecție și a obține o decizie favorabilă.
Hidroelectrica a înregistrat în situațiile financiare aferente anului trecut un rezultat negativ reportat de 961,5 milioane lei. Fostul administrator judiciar al companiei, Remus Borza, declara în iunie, pentru Profit.ro, că, în acest fel, au fost trecute la pierderi cheltuieli de investiții efectuate de Hidroelectrica în anii trecuți, în proiecte care însă între timp au fost abandonate,