România este marți cea mai scumpă piață de energie electrică din Europa, mai multe unități de producție de la hidrocentrala Porțile de Fier sau de la centrala pe gaz de la Brazi a OMV Petrom aflându-se în revizie, planificată sau accidentală, ceea ce pune presiune pe prețuri, România fiind nevoită să importe aproape 1.700 MWh la orele de vârf, în special seara, când prețul unui MWh sare de 3.000 lei/MWh.
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, pregătește lucrări de modernizare a celei mai mari hidrocentrale din țară, cea de la Porțile de Fier 1 de pe Dunăre, cu putere instalată de 1.166 MW
Compania de stat Societatea Națională a Sării (Salrom), controlată de Ministerul Economiei, cu 51% din capital, a solicitat de la Uniunea Europeană finanțări de sute de milioane de euro pentru 2 proiecte de exploatare superioară a grafitului, în baza noului Regulament UE de instituire a unui cadru pentru asigurarea aprovizionării sigure și durabile cu materii prime critice (Critical Raw Materials Act – CRMA).
Compania de stat Transelectrica, operatorul sistemului energetic național (SEN), vrea să construiască o nouă stație de transformare în Mehedinți, destinată preluării în sistem a energiei produse de ansamblul hidroenergetic Porțile de Fier II.
România nu va face niciun compromis în ceea ce privește producția de energie electrică la hidrocentralele Porțile de Fier 1 și 2, a afirmat ministrul de resort, Sebastian Burduja.
Ministerul Energiei din România reacționează la anunțul făcut de Guvernul de la Belgrad, potrivit căruia România și Serbia au format grupuri de lucru pentru a realiza o nouă hidrocentrală pe Dunăre, Porțile de Fier 3. Un astfel de proiect trebuie dezbătut pe larg, întrucât ar putea avea un impact semnificativ asupra mediului și navigabilității, spune ministrul român de resort, Sebastian Burduja. Sârbii deja au făcut studiul de prefezabilitate și au declarat proiectul de importanță deosebită.
Construcția hidrocentralei Porțile de Fier 3 a fost declarată proiect de importanță deosebită de către Guvernul Serbiei, a anunțat Ministerul Minelor și Energiei din Serbia despre facilitatea strategică de pe Dunăre, una din cele mai mari din regiune, care va fi făcută în cooperare cu România.
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a finalizat luni, 4 martie 2024, partea de pregătire și probe pentru hidroagregatul numărul 5 de la Centrala Hidroelectrică Porțile de Fier I și a redat obiectivul tehnic în exploatare, după incendiul din 1 februarie.
Transelectrica, operatorul sistemului energetic național, a finalizat proiectul de construire a liniei electrice aeriene de 400 kV Porțile de Fier – (Anina) – Reșița, caracterizat de companie ca fiind ″cel mai provocator″ din ultimii 30 de ani.
Un incendiu puternic a izbucnit în localitatea Gura Văii, județul Mehedinți, la un transformator electric aparținând de Hidrocentrala Porțile de Fier 1.
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, informează asupra apariției în mediul online a unor mesaje ce promit oportunități exagerate de câștig din tranzacționarea acțiunilor societății pe diverse platforme.
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, vrea să contracteze lucrări de reabilitare și reparații la componente ale barajului deversor al sistemului hidroenergetic și de navigație Porțile de Fier I de pe Dunăre.
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a finalizat și recepționat investiția ″Măsuri de protecție suplimentară a disipatorului barajului deversor Porțile de Fier I″, în valoare de 82,7 milioane lei.
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, vrea să retehnologizeze și să modernizeze cea mai mare hidrocentrală de pe Dunăre, Porțile de Fier 1, cu putere instalată totală de aproape 1.200 MW, dată în funcțiune la începutul anilor ’70 ai secolului trecut și exploatată de România în parteneriat cu Serbia.
Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, ar putea plăti iarna aceasta și cea viitoare cu peste 40% mai mult pe servicii navale de spargere a gheții pe Dunăre, față de sezoanele reci anterioare, relevă date analizate de Profit.ro.
Hidroelectrica, unul din cei mai mari producători de energie din țară, a anunțat că a semnat un contract de 57,14 milioane lei fără TVA pentru modernizarea instalațiilor electrice aferente echipamentelor hidromecanice și instalația de acționare hidraulică aferentă barajului deversor Portile de Fier I”. Lucrarea era estimată inițial de companie la 65,23 milioane lei fără TVA.
Compania de stat Hidroelectrica, unul din cei mai mari producători de energie din țară, a lansat miercuri în sistemul electronic de achiziții publice (SEAP), licitația deschisă pentru realizarea lucrărilor de proiectare și execuție pentru repararea disipatorului de la Porțile de Fier I, contract estimat la 58,14 milioane lei fără TVA, iar termenul limită pentru depunerea ofertelor este de 7 decembrie. Lucrările de la Porțile de Fier I ar putea să fie finalizate în cel mult trei ani de la semnarea contractului cu câștigătorul procedurii de achiziție.
Fondatorul și directorul general al Huawei, miliardarul chinez Ren Zhengfei, vrea să transforme gigantul telecom într-o redutabilă “armată de fier”, capabilă să reziste atacurilor din partea Washingtonului, pregătind în acest sens un plan masiv de reorganizare.
Este vorba despre o alocare bugetară destinată reabilitării ecluzei române din cadrul sistemului hidroenergetic și de navigație Porțile de Fier I, alocare prevăzută de o hotărâre din 2004 a Guvernului Adrian Năstase, dar neachitată nici până astăzi. Potrivit companiei, neplata acestor bani de către Guvern a reprezentat una dintre cauzele intrării în insolvență în 2012 a Hidroelectrica.
România a exportat, în primele 10 luni din 2018, fier și oțel în sumă de 2,12 miliarde de euro, o valoare cu 13,5% mai mare față de cea din perioada similară a anului anterior, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică.
De exemplu, în cazul centralei hidroelectrice Porțile de Fier I și a barajului Vidraru, autorizațiile de funcționare în condiții de siguranță emise de Ministerul Mediului expiră în octombrie anul acesta.
Producătorul slovac de feroaliaje OFZ a cumpărat o mină de mangan de lângă Vatra Dornei pentru mai puțin de 1 milion de euro. Potrivit companiei slovace, mina risca falimentul, iar achiziția acesteia va asigura obținerea de mangan pentru minimum 20 de ani.
Un locuitor al localității Plopu, din județul Brăila, a decis în ultima zi a lunii ianuarie să iasă ziua în amiaza mare la furat fier vechi și s-a orientat către schela OMV Petrom de la Oprișenești.
Discuțiile purtate de Dragnea cu Bica la sediul Tawil în 2013 ar fi avut ca temă un dosar penal aflat în lucru la DIICOT, în care era cercetat omul de afaceri Ioan Niculae. "Dragnea i-a promis lui Bica suma de 3,5 milioane de euro, banii urmând a fi luați de la Ioan Niculae și ulterior înmânați magistratului. Totodată, Dragnea a promis că o va sprijini să obțină funcția de procuror general al României", arăta sursa citată.
Prețul minereului de fier a crescut vineri la cel mai ridicat nivel din ultimii doi ani, susținute de date din China care au arătat că importurile acestui minereu au avansat în ianuarie cu aproape 12%.