Retailerul online de modă Asos a confirmat luni preluarea mai multor mărci ale grupului rival Arcadia, intrat în procedură de administrare specială la finele anului trecut, într-o tranzacție de 330 de milioane de lire sterline (circa 375 milioane euro). Tranzacția nu include rețeaua de magazine fizice, astfel că mii de angajați ai Arcadia riscă să rămână fără loc de muncă.
Retailerii online de fashion Boohoo și ASOS vor să cumpere brandurile retailerilor tradiționali Debenhams și Arcadia Group, după ce aceștia din urmă au intrat sub administrare specială pe fondul problemelor financiare cauzate de închiderea magazinelor fizice în pandemie.
Grupul Frasers, controlat de miliardarul britanic Mike Ashley, negociează preluarea retailerului Debenhams, aflat în pragul falimentului.