KMG International, divizia înregistrată în Olanda a gigantului energetic kazah de stat KazMunayGas, susține că deține o hotărâre dictată de o instanță de arbitraj din Olanda prin care moștenitorii lui Dinu Patriciu au fost obligați să-i plătească despăgubiri de 200 milioane dolari, în urma unui litigiu generat de preluarea Rompetrol de la Patriciu în perioada 2007-2009. Suma este identică cu cea pe care KMG International se angaja în 2013, prin memorandumul semnat cu autoritățile de la București, să o plătească statului român contra unei participații de 26,69% din acțiunile Rompetrol Rafinare, ca parte a unei înțelegeri mai complexe destinate rezolvării problemei datoriilor istorice ale Rompetrol față de statul român.
Compania canadiană BlackBerry a înregistrat o pierdere netă ajustată de 1 milion de dolari în primul trimestru al anului fiscal, închieiat în mai, dar veniturile diviziei de software au crescut puternic, ceea ce ar putea face ca producătorul să decidă să se orienteze exclusiv pe acest segment, informează Bloomberg și MarketWatch.
Producătorul canadian de smartphone-uri BlackBerry a decis să reducă prețul Priv, telefonul inteligent lansat în toamnă de companie, care se nu se bucură, cel puțin deocamdată, de prea mult succes, informează Re/Code.
BlackBerry analizează posibilitatea de a se transforma într-o companie destinată exclusiv dezvoltării de software, dacă profitabilitatea pe segmentul dBlackBerry analizează posibilitatea de a se transforma într-o companie destinată exclusiv dezvoltării de software, dacă profitabilitatea pe segmentul dispozitivelor nu se îmbunătățește până în luna septembrie, a afirmat CEO-ul companiei, John Chen, transmite CNBC.ispozitivelor nu se îmbunătățește până în luna septembrie, a afirmat CEO-ul companiei, John Chen, transmite CNBC.