Prevederea a fost introdusă în legislație în 2011 de către Guvernul Boc, pentru protejarea forței de muncă autohtone, și este tot mai intens contestată, inclusiv de membri ai Guvernului. De la 1 ianuarie 2018, câștigul salarial mediu brut în România a fost majorat substanțial ca urmare a trecerii contribuțiilor sociale în sarcina angajaților, respectiv cu peste 1.000 de lei, de la 3.131 la 4.162 lei pe lună.
Câștigul salarial mediu net a crescut în iunie, nominal, cu 14,3%, față de aceeași lună a anului trecut, la 2.721 lei, dar creșterea reală, în raport cu evoluția prețurilor de consum, a fost de 8,4%, ritm scăzut față de cel înregistrat în luna precedentă, potrivit datelor transmise marți de Institutul Național de Statistică (INS).
Câștigul salarial mediu nominal net a fost în luna octombrie de 2.392 lei, în creștere față de luna precedentă cu 16 lei, arată datele publicate luni de Institulul Național de Statistică (INS).
Câștigul salarial mediu net la nivel național, care include atât salariile, cât și bonusurile sau tichetele de orice tip pe care le primesc angajații, a crescut cu 17 lei în iunie față de nivelul din luna precedentă, până la 2.380 lei (521 euro), nivel maxim istoric, iar ritmul anual de creștere a stagnat la 14,5%, potrivit datelor publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS).
Câștigul salarial mediu net la nivel național, care include atât salariile, cât și bonusurile sau tichetele de orice tip pe care le primesc angajații, a crescut cu 8,4%, sau 182 lei, în decembrie 2016 față de nivelul din luna precedentă, până la 2.354 lei (521 euro), iar ritmul anual de creștere a încetinit la 13,2%, potrivit datelor publicate joi de Institutul Național de Statistică (INS).
Câștigul salarial mediu net la nivel național, care include atât salariile, cât și bonusurile sau tichetele de orice tip pe care le primesc angajații, s-a menținut în iulie la nivelul din luna precedentă, de 2.078 lei (463 euro), însă ritmul anual de creștere s-a temperat la 12,4%, după ce atinsese în iunie un nivel maxim după 2008, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS).