Luna iulie 2022 a fost una dintre cele mai călduroase luni iulie din istoria monitorizărilor meteorologice, a anunțat Organizația Meteorologică Mondială (OMM), o agenție specializată a ONU cu sediul la Geneva, relatează AFP.
Pompierii din Grecia se luptau, duminică, cu trei incendii forestiere majore în nord, sud și est și există temeri de pagube suplimentare din cauza valului de căldură care a cuprins țara, relatează AFP.
Cea mai mare parte a țării se va afla, începând de duminică, de la prânz, sub avertizări cod portocaliu și galben de instabilitate atmosferică, manifestată prin vijelii, grindină și descărcări electrice.
Meteorologii anunță cod portocaliu de caniculă și disconfort termic în zece județe, unde temperaturile pot ajunge la 40 de grade. CNAIR a instituit restricții de circulație pentru mașinile mai mari de 7,5 tone în județele vizate, iar autoritățile au emis o serie de recomandări pentru populație.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis măsuri care se vor aplica pe toată durata verii, când sunt emise coduri meteorologice.
Meteorologii anunță că valul de căldură și disconfortul termic se mențin, sâmbătă și duminică, în zonele joase din vestul, sudul și, local, în estul țării. Totodată, în majoritatea regiunilor vor fi ploi și descărcări electrice, fiind emis un Cod galben. Până sâmbătă seară, în Maramureș, Transilvania, Oltenia, nord-vestul Munteniei, Moldova, Crișana și la munte va fi Cod portocaliu de vijelii puternice.
Franța se confruntă cu un val de caniculă de o precocitate fără precedent, ce vine dinspre Spania, zeci de departamente fiind plasate sub cod portocaliu. Temperaturile vor trece, vineri și sâmbătă, de 40 de grade, transmite Le Figaro.
Perioada de șapte ani 2015-2021 este, probabil, cea mai caldă perioadă înregistrată vreodată, a anunțat duminică Organizația Meteorologică Mondială (OMM), evocând în acest raport anual intrarea climei mondiale ”pe un teren necunoscut”, relatează AFP.
Europa a avut parte în acest an de cea mai călduroasă vară înregistrată până în prezent, temperaturile depășind ușor precedentele două cele mai ridicate valori consemnate în perioada iunie-august, au anunțat marți oameni de știință din cadrul serviciului Copernicus al Uniunii Europene, relatează DPA.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunță că în mai multe regiuni ale Spaniei va fi în vigoare, sâmbătă și duminică, un Cod galben de caniculă, temperaturile urmând să ajungă până la 39 de grade Celsius.
Atenționarea Cod galben care vizează val de căldură, caniculă și disconfort termic accentuat intră în vigoare de luni, afectând cea mai mare parte a țării.
Meteorolgii au emis, duminică, o avertizare de caniculă și disconfort termic ridicat și anunță că, până miercuri seară, va fi cod galben în sud-vestul și sudul țării. Temperaturile diurne ajung la 38 de grade, iar cele nocturne nu vor scădea sub 20.
Recordul istoric al prețului spot al energiei electrice din România, stabilit joia trecută, de 905,18 lei/MWh, a rezistat doar câteva zile, luni fiind înregistrat un preț de peste 1.440 lei/MWh pe piața intrazilnică, mai puțin importantă, e adevărat, pentru energia furnizată în intervalul orar 19-20.
Meteorologii anunță că, până la finalul lunii iulie, se va înregistra un val de căldură, disconfort termic ridicat și caniculă. Temperaturile se vor situa între 34 și 39 de grade.
Mai mulți locuitori ai statului american Texas, al cărui sistem energetic s-a confruntat cu disfuncții majore iarna trecută, s-au trezit recent transpirați și deshidratați în mijlocul nopții și au constatat că operatorul local de distribuție a energiei le-a dat mai încet aerul condiționat și le-a crescut semnificativ temperatura în locuințe acționând de la distanță asupra termostatelor lor "inteligente" pentru a reduce presiunea asupra rețelei de energie, determinată de consumul masiv de electricitate înregistrat din cauza caniculei.
Zeci de oameni au murit în Canada din cauza unui val de căldură care a adus temperaturi record, relatează BBC.
În contextul valului de caniculã care a afectat întreaga țarã la sfârșitul sãptãmânii trecute, vineri, 25 iunie 2021, la nivelul Sistemului Electroenergetic Național s-a înregistrat cel mai mare consum de energie electricã din sezonul verii, de la începutul anilor 2000. Valoarea instantanee maximã atinsã a fost de 8434 MW, la ora 12:48, valoarea medie orarã a fost de 8349 MW, în intervalul 13-14, iar consumul mediu al zilei a fost de 7298 MW.
Clima din Europa a continuat să se încălzească în 2020, regiunile arctice din Siberia confruntându-se cu un an excepțional, cu temperaturi cu 4 grade Celsius peste valorile medii, a anunțat serviciul european pentru monitorizarea schimbărilor climatice Copernicus, relatează AFP.
2020 este pe cale să devină al doilea cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice, după 2016, a anunțat miercuri Organizația Meteorologică Mondială (OMM), relatează Reuters.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis vineri o avertizare Cod galben de caniculă și disconfort termic în 35 de județe și în București, valabilă sâmbătă, duminică și luni.
Meteorologii au emis, joi, o informare de caniculă, valabilă până sâmbătă seară, în sudul și estul țării. Temperaturile se vor situa între 34 și 37 de grade Celsius. Și în celelalte regiuni indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic.
Meteorologii au emis sâmbătă mai multe avertizări vizând cod galben de caniculă în cea mai mare parte a Munteniei, în vestul Dobrogei, în Oltenia și în sudul Moldovei , instabilitate atmosferică în nord și centru și furtună, grindină și vijelii în Moldova, Transilvania, Maramureș și în nordul și nord-estul Munteniei.
Administrația Națională de Meteorologie a emis, joi, prima atenționare Cod galben de caniculă din acest an, valabilă atât joi cât și vineri în Oltenia, Muntenia, vestul Dobrogei și în sudul și centrul Moldovei, dar și în București.
Până la 3,5 miliarde de oameni s-ar putea lupta să supraviețuiască în condiții de căldură extremă peste 50 de ani dacă emisiile de gaze cu efect de seră nu vor fi reduse, conform rezultatelor unui nou studiu realizat în Olanda, citat de agenția DPA.
Temperaturile înregistrate în martie 2020 la nivel mondial au fost de același ordin cu cele măsurate în 2017 și 2019 - printre cele mai calde luni martie după cea din anul 2016, potrivit serviciului european Copernicus privind schimbările climatice, transmite AFP.