Jurnalistul Dan Cărbunaru a fost numit, marți, în funcția de secretar de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului și purtător de cuvânt al Guvernului.
Google va pune la dispoziție Guvernului în mod gratuit servicii pentru difuzarea informațiilor privind COVID-19, a anunțat șeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.
Guvernul este pregătit, în caz de nevoie, să sprijine de la buget plata șomajului tehnic pentru aproximativ 1 milion de angajați în cazul firmelor afectate de pandemia de coronavirus, a declarat, pentru Profit TV, șeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă. Anterior, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, anunțase că 200.000 de contracte de muncă suspendate au fost înregistrate doar în această săptămână.
Șeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a discutat cu președintele Institutului Național de Statistică despre eliminarea obligativității completării de formulare statistice, așa cum se întâmplă acum la naștere sau la deces. Aceste date ar trebui preluate din certificatele eliberate de autorități și nu completate de membrii familiei sau rude, arată reprezentantul Guvernului.
Programele de finanțare și alte scheme de ajutor de stat derulate până acum de Comisia Națională de Strategie și Prognoză vor fi transferate ministerelor și reevaluate pentru a vedea dacă servesc oboectivelor pentru care au fost create, a anunțat, joi, șeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă. Acesta a garantat însă că Guvernul va respecta contractele de finanțare deja semnate.
Costin Mihalache, fost director al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale, în mandatul Guvernului Ponta, a fost instalat la șefia Cancelariei premierului, recent reînființată de Guvern.
Guvernul a adoptat, miercuri, o ordonanță de urgență prin care reînființează Cancelaria prim-ministrului, structură care a funcționat în multe cabinete guvernamentele, dar a fost desființată de premierii Boc și Grindeanu. Guvernarea Cioloș a fost ultima dată când a funcționat această structură.
Premierul Sorin Grindeanu a decis desființarea Cancelariei prim-ministrului, care în multe cabinete guvernamentale a inclus cei mai apropiați consilieri sau colaboratori ai premierului. Activitatea, personalul precum și instituțiile din subordinea Cancelariei vor fi preluate de Secretariatul General al Guvernului, condus de Mihai Busuoic.
Investițiile statului în domeniul tehnologiei informației (IT) nu au fost realizate coerent și coordonat, nefiind luat în calcul scopul și beneficiile aduse administrației publice sau cetățeanului, a afirmat, miercuri, șeful Cancelariei premierului și actual ministru interimar al Comunicațiilor, Dragoș Tudorache. El a arătat că la nivelul Guvernului nu există nici măcar o adresă de e-mail comună.
Finalizarea proiectului legii salarizării în sistemul bugetar va mai dura, deoarece Guvernul vrea să se asigure că noul sistem va avea și susținerea bugetară pentru a fi aplicat, a declarat, într-un interviu acordat Profit.ro, șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Dragoș Tudorache.
Miniștrii care vor dovedi că pot să-și realizeze proiectele vor avea prioritate la fonduri suplimentare la momentul rectificării bugetare, afirmă, într-un interviu pentru Profit.ro, șeful Cancelariei prim-ministrului, Dragoș Tudorache. El precizează că Guvernul Cioloș ia de pe acum în calcul construirea unui buget pentru 2017 strict pe baza proiectelor realizabile.
Premierul Dacian Cioloș va renunța la coordonarea mai multor autorități aflate direct în subordine sau pe care le supervizează prin intermediul Secretariatului General al Guvernului. Surse oficiale au declarat pentru Profit.ro că Cioloș a cerut o analiză a instituțiilor respective, pentru a decide care rămân în subordinea sa, iar, în funcție de performanță, conducerile acestora ar putea fi schimbate.