Grupul TeraPlast și-a majorat câștigul pretaxare EBITDA în primul trimestru cu 32%, la 12 milioane lei.
Bursele europene au înregistrat câștiguri puternice, deoarece traderii au reacționat la o serie de rapoarte financiare trimestriale ale companiilor din regiune, transmite CNBC.
Premier Energy, al 3-lea furnizor din piața gazelor naturale, jucător și pe piața de electricitate, deținut indirect de fondul de investiții Emma Capital al omului de afaceri ceh Jiri Smejc, vine astăzi la bursă, o operațiune anunțată în premieră de Profit.ro și care reprezintă cea mai importantă mișcare după listarea Hidroelectrica.
Valoarea medie zilnică de tranzacționare de la BVB a fost cu puțin peste media ultimilor ani, însă a fost concentrată pe câteva nume.
Acțiunile europene au închis în scădere, în condițiile în care piețele globale au reacționat la o serie de rezultate financiare raportate de companii și la cea mai recentă decizie de politică monetară a Rezervei Federale din SUA, transmite CNBC.
Petrolul european (BRENT) se tranzacționează la sub 84 de dolari pe baril, în scădere puternică de la peste 90 de dolari, la jumătatea lunii aprilie. A pierdut -5% de la începutul acestei săptămâni, din care -3% miercuri seara, după anunțarea deciziei anticipate a Fed și după comentariile președintelui Jerome Powell, care a spus că nu va fi operată nicio tăiere de dobândă până când inflația în SUA nu va coborî la 2%, de la 3,5% în prezent.
Bursa și-a regăsit traiectoria de creștere, însă pe volume foarte mici.
Cu majorări la mai multe capitole din bilanț, Raiffeisen Bank România confirmă dinamica bună a sectorului bancar în climatul de majorare a dobânzilor.
Acțiunile europene au închis marți în scădere și au înregistrat prima evoluție lunară negativă din octombrie, după ce un val de rezultate financiare trimestriale ale companiilor și date economice au afectat încrederea investitorilor, transmite CNBC.
Indicele BET s-a corectat cu o treime de procent, într-o sesiune cu lichiditate bună, dar concentrată pe primele 3 titluri.
TTS distribuie aproape jumătate din profitul net al anului trecut sub formă de dividende.
În condițiile acoperirii pierderii contabile din elemente ale rezultatatului reportat, FP acordă un dividend de 0,06 lei/acțiune.
Compania Turbomecanica, din domeniul aeronauticii, acordă un dividend cu randament de peste 7%.
După ce a semnat în acest an 4 contracte majore pe segmentul Cloud și infrastructură prin Dendrio, Bittnet Systems are o nouă înțelegere importantă pentru o companie din grup având ca obiect livrarea unor echipamente pentru o instituție de învățământ superior.
Compania Purcari Wineries propune repartizare de cash, dar și majorare de capital social. Ana-Maria Mihăescu, fostul șef regional al diviziei IFC a Băncii Mondiale este cooptată în board.
Listată în urmă cu 3 ani, compania Dr. Fischer Dental, fondată de doctorul Antoaneta Fischer, cu activitate îndelungată în Germania, face repartizare aproape integrală a profitului net obținut anul trecut, sub formă de dividende.
Producătorul de elicoptere IAR Brașov acordă un dividend cu randament de 4%.
Transportatorul național de energie electrică repartizează sub formă de dividende mai puțin de 10% din profitul net obținut în anul 2023.
Compania de software Life is Hard s-a finanțat prin obligațiuni corporative cu un cupon al dobânzii de 10%.
Compania Romcarbon, lider în piața românească a reciclărilor de mase plastice, distribuie un dividend cu randament de aproape 3%.
Indicele BET este la a 4-a sesiune consecutivă de creșteri, mișcare accelerată în prima sesiune de tranzacționare a săptămânii.
Liderul pieței de transport și logistică din România Aquila vine cu repartizări de cash către acționari.
Fosta SIF Moldova acordă un dividend cu randament de 6,5%.
Listată anul trecut la Bursa de Valori București, Hidroelectrica distribuie un dividend cu randament de 10%.
Bursa de Valori București semnalează faptul că autorizarea Contrapărții Centrale este supusă unor riscuri induse de negocierile privind serviciile de tehnologie.