UMB continuă lucrările la Autostrada Transilvania, declanșând acum o explozie controlată care a fost surprinsă în imagini.
Contractul pentru construcția celor 39,7 km ai lotului 2 al Drumului Expres Arad - Oradea are 8 oferte din partea unor companii din România, Bulgaria, Ucraina și Turcia, potrivit directorului general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Cristian Pistol.
Ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu a anunțat că au fost depuse nouă oferte de către constructori din România, Ungaria, Bulgaria, Turcia și Ucraina pentru construirea Lotului 3 de 47 de kilometri al drumului expres Arad-Oradea. Contractul are o valoare estimată de 3,54 miliarde lei, fără TVA, și prevede construirea acesto 47 km în termen de 24 de luni.
Construcții Erbașu anunță că a primit autorizația de construire pentru lucrările ce vor fi efectuate pe raza județului Prahova pentru reabilitarea și modernizarea DJ 1021, Valea Doftanei - Brădet, iar în următoarea perioadă va finaliza organizarea de șantier, proiectul tehnic și detaliile de execuție.
Primul șantier de drum de mare viteză finalizat anul acesta, cel care va lega centura Oradei și Autostrada Transilvaniei, a început procedura de recepție.
Constructorul turc Nurol a renunțat la contestația, depusă la Curtea de Apel București, pentru lotul Suplacu de Barcău-Chiribiș, parte a Autostrăzii Transilvania, contractat de autorități cu societatea Construcții Erbașu.
Lucrările la drumul expres Oradea, pe legătura dintre centura existentă (girația Sântandrei) și Autostrada A3, are aproximativ 19 kilometri, din care 13 km sunt pe profil de drum expres veritabil, pot fi inaugurați în perioada 20-25 martie, fix în termenul contractual.
UMB a apelat, pentru lucrările la Autostrada Transilvania, la un utilaj de mare tonaj, o macara pe care cei care au vizionat filmarea o denumesc "Operațiunea Monstrul".
Lucrările la drumul expres care leagă Centura Oradei de Autostrada Transilvania au fost reluate.
Lucrările la drumul expres care leagă Centura Oradei de Autostrada Transilvania au fost reluate.
Licitația pentru execuția lucrărilor de construire a celor 140 kilometri ai drumului expres Oradea – Arad va fi lansată în a doua jumătate a lunii ianuariÎe, a anunțat președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan.
Lucrările la drumul expres care leagă Centura Oradei de Autostrada Transilvania sunt realizate în proporție de 88%.
Lucrările la o conexiune rutieră de mare viteză în vestul țării au debutat în 2022, iar la finalul acestui an, în decembrie, ele ar putea fi gata. Astfel primul tronson de drum expres din vestul țării - parte din DEx11 Oradea - Arad - ar putea fi inaugurat înainte de termen.
Ministrul mediului anunță că luni, în prezența ministrului Mircea Fechet, a fost semnat acordul de mediu pentru drumul expres Oradea-Arad. Drumul expres (DX) Oradea-Arad va avea o lungime de 119 kilometri, cu două benzi de circulație pe sens și vor fi construite 75 de pasaje supraterane și poduri peste cursuri de apă și intersecții cu alte drumuri. Ministrul Mircea Fechet a afirmat că Drumul expres Oradea-Arad este cel mai mare proiect de infrastructură rutieră pe care autoritățile locale l-au preluat de la Ministerul Transporturilor, fiind inclus în proiectul Via Carpatia, alături de autostrada Calafat -Lugoj
Drumul expres Arad – Oradea a obținut avizul tehnic al Companiei Naționale de Drumuri. Ca urmare, luna viitoare poate fi realizat auditul de siguranța rutieră, iar în martie pot fi parcurse alte proceduri ce țin de indicatorii tehnico-econimici, transmite Rador.
Globalworth Industrial, sub brand-ul de industrial și logistică al Globalworth, își extinde portofoliul prin achiziționarea a două proiecte industriale ce însumează suprafața de 27.000 de metri pătrați.