Sentința definitivă din Dosarul ”Colectiv”, amânată

Sentința definitivă din Dosarul ”Colectiv”, amânată
Profit.ro
Profit.ro
scris 3 ian 2022

Curtea de Apel București a amânat pentru data de 3 martie sentința definitivă în dosarul „Colectiv”, în care fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone, a fost condamnat în primă instanță la 8 ani și 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu.

La ultimul termen al procesului, din 21 decembrie, avocații inculpaților au solicitat achitarea sau aplicarea unor pedepse mai blânde, apreciind că procurorii ar fi greșit când au decis trimiterea în judecată a clienților lor, dar și magistrații Tribunalului București, când au pronunțat pedepse cu executare, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Record de tranzacții cu mașini second-hand în România CITEȘTE ȘI Record de tranzacții cu mașini second-hand în România

De cealaltă parte, procurorii au cerut pedepse „orientate spre maximumul prevăzut de lege” și cu executare pentru fostul primar al Sectorului 4 al Capitalei, Cristian Popescu-Piedone, funcționari din primărie, patronii clubului, doi pompieri, doi pirotehniști și reprezentații unei firme de artificii, susținând că ordinea socială a fost „alterată” de corupție, iar oameni au ars,”și nu vorbim de doi, ci de un cimitir”.

Inițial, procesul ar fi trebuit să se încheie în luna iunie 2021, însă completul de judecată, format din magistrații Adina Pretoria Dumitrache și Andrei Viorel Iugan, a ridicat din oficiu o cerere de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru o parte dintre inculpații din dosarul ‘Colectiv’.

Propunerea a dus atunci la dezbateri aprinse între judecătoarea Adina Pretoria Dumitrache, pe de o parte, și pe de alta procurorul DNA și avocații victimelor, care au reclamat că se încearcă tergiversarea procesului și aplicarea unor pedepse mai mici inculpaților.

Cei doi judecători ai completului nu au căzut de acord asupra schimbării încadrării juridice a faptelor, astfel încât s-a format un complet de divergență, prin includerea unui al treilea magistrat.

Ulterior, acest complet de divergență a decis să înlăture aplicarea consecințelor deosebit de grave în cazul infracțiunii de abuz în serviciu de care sunt acuzați o parte dintre inculpații din dosarul ‘Colectiv’, printre care și fostul primar al Sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone.

Procesul se află în faza de apel, după ce, pe 16 decembrie 2019, Tribunalul București i-a condamnat pe Cristian Popescu-Piedone, funcționari din primărie, patronii clubului, doi pompieri, doi pirotehniști și reprezentații unei firme de artificii.

Astfel, Popescu-Piedone a fost condamnat la 8 ani și 6 luni de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în legătură cu eliberarea autorizațiilor de funcționare pentru clubul Colectiv.

Totodată, cei trei patroni ai clubului Colectiv – Alin George Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu – au primit câte 11 ani și 8 luni închisoare pentru ucidere din culpă în formă agravantă, vătămare corporală din culpă în formă agravantă și neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.

Daniela Niță – patroana firmei de artificii Golden Ideas Fireworks Artists (decedată între timp) – a fost condamnată la 12 ani și 8 luni de închisoare cu executare.

În același dosar, pirotehniștii Viorel Zaharia și Marian Moise au primit 9 ani și 8 luni de închisoare și, respectiv, 10 ani.

Cristian Niță, director al firmei de artificii, a primit 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare.

George Matei și Antonina Radu, cei doi pompieri de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) București care au verificat clubul Colectiv fără a lua măsurile legale în privința respectării normelor PSI, au fost condamnați la câte 9 ani și 2 luni de închisoare.

Aurelia Iofciu, șefa Serviciului autorizări comerciale din Primărie, a primit 8 ani de închisoare, Larisa Luminița Ganea, consilier superior – 7 ani, Ramona Sandra Moțoc, referent superior – 3 ani de închisoare cu suspendare. În cazul Ramonei Moțoc, instanța a dispus prestarea a 90 de zile de muncă în folosul comunității.

Persoanele condamnate au fost obligate să plătească, în solidar cu Primăria Sector 4 și ISU București-Ilfov, daune morale și materiale de peste 50 de milioane de euro către victimele incendiului din octombrie 2015.

De asemenea, inculpații, ISU și Primăria Sectorului 4 trebuie să plătească mai multor spitale din București și din țară peste 8 milioane lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare cu persoanele decedate și rănite.

În rechizitoriul întocmit de Parchetul General se arată că patronii Colectiv „au încurajat și permis accesul unui număr de persoane mult peste limita admisă a clubului, în condițiile în care spațiul nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgență, precum și desfășurarea unui spectacol pirotehnic (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului situat pe strada Tăbăcarilor nr. 7, sector 4, în condițiile amenajărilor interioare improprii unor astfel de activități, caracterizate prin existența unor materiale ușor inflamabile, montate cu încălcarea dispozițiilor legale și pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor și pentru izolare fonică pe stâlpii de susținere, pereți și tavan, spumă poliuretanică neignifugată), cu consecința producerii unui incendiu în seara de 30.10.2015”.

Anchetatorii mai arată că patronii Alin George Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu „nu au asigurat cadrul organizatoric și mijloacele necesare securității și sănătății în muncă, nu au luat măsuri pentru evacuarea personalului și a clienților prin asigurarea unui număr de căi de ieșire suficient și prevăzut de lege, marcate și dotate corespunzător, și nu au stabilit clauze privind sănătatea și securitatea în muncă cu prezentarea riscurilor specifice pentru securitatea și sănătatea în muncă în cadrul clubului la încheierea contractului de prestări servicii dintre SC Club Colectiv SRL și SC Digidream Multimedia SRL”.

Fostul primar Cristian Popescu-Piedone este acuzat de săvârșirea a două infracțiuni de abuz în serviciu, cauzând vătămarea intereselor legitime ale unor persoane fizice și ale Sectorului 4.

Potrivit procurorilor, infracțiunea de abuz în serviciu constă în eliberarea acordurilor și autorizațiilor de funcționare pentru două societăți comerciale într-o modalitate care a încălcat prevederile legale referitoare la securitatea la incendiu, inclusiv prin aceea că nu au fost respectate dispozițiile privind controlul după emiterea autorizațiilor.

Potrivit DNA, în perioada septembrie 2014 – 30 octombrie 2015, cei doi ofițeri ISU – Antonina Radu și George Matei -, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, cu bună știință, nu și-au îndeplinit obligațiile ce decurgeau din conținutul prevederilor legale privind prevenirea și apărarea împotriva incendiilor, deși au luat cunoștință și au constatat că acel club din București (care până la data de 6 octombrie 2014 a funcționat ca persoană juridică SC Music Hall SRL București, iar după această dată ca persoană juridică SC Colectiv Club SRL București) desfășura activități specifice fără a deține aviz/autorizație de securitate la incendiu.

Procurorii au reținut că cei doi au permis funcționarea în continuare a societății în condițiile constatate și nu au întreprins nicio măsură pentru intrarea în legalitate din acest punct de vedere, fiind astfel cauzată vătămarea drepturilor și intereselor legitime ale unor persoane fizice prin permanenta punere în pericol a vieții, sănătății, integrității corporale a acestora și a angajaților care s-au aflat în incinta clubului Colectiv în perioada septembrie 2014 – 30 octombrie 2015, dar și ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov.

Anchetatorii arată că, deși au făcut mai multe deplasări la clubul Colectiv, Antonina Radu și George Matei nu au întocmit niciun act de control, cu niciun prilej, și nici nu au întreprins vreo măsură pentru ca această societate să fie luată în evidență de către ISU București pentru că funcționa fără aviz/autorizație de securitate la incendiu, așa cum erau obligați de actele normative ce reglementează activitatea în domeniu.

viewscnt
Afla mai multe despre
dosarul ”colectiv”
piedone