Reprezentanții Universității Ovidius au confirmat desfășurarea perchezițiilor la Facultatea de Medicină și au anunțat cooperarea cu anchetatorii și punerea la dispoziție a informațiilor solicitate.
”În legătură cu informațiile apărute în spațiul public, Universitatea Ovidius din Constanța confirmă că, în dimineața zilei de vineri, 4 septembrie 2026, reprezentanți ai Serviciului Teritorial Constanța al Direcției Naționale Anticorupție desfășoară activități procedurale la sediul Facultății de Medicină. Universitatea cooperează pe deplin cu organele de anchetă și pune la dispoziția acestora, în condițiile legii, documentele și informațiile solicitate”, au transmis reprezentanții Universității Ovidius.
Ei au menționat că nu pot fi oferite informații suplimentare, având în vedere că ”demersurile procedurale sunt în desfășurare”, arată News.ro.
















