NYT: Sistemul subfinanțat de sănătate al României scârțâie sub presiunea pandemiei covid-19

NYT: Sistemul subfinanțat de sănătate al României scârțâie sub presiunea pandemiei covid-19
scris 6 mar 2021

În România există îngrijorări profunde cu privire la o copleșire a sistemului de sănătate, în contextul în care numeroși bolnavi - inclusiv de cancer și HIV pozitivi - nu au primit îngrijiri sau nu s-au prezentat la controale regulate, în timp ce vaccinarea împotriva covid-19 continuă, iar atenția se îndreaptă și către alți bolnavi decât cei de covid-19, relatează The New York Times (NYT).

Secția de urologie a unuia dintre cele mai mari spitale din București a trecut de la 400-500 de intervenții medicale pe lună, în ultimii ani, la un total de 50 în 2020, declară directorul interimar al spitalului, Victor Cauni, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Cum ajută un copil de 4 ani dezvoltarea unui business online CITEȘTE ȘI Cum ajută un copil de 4 ani dezvoltarea unui business online

”Indiferent că ne place sau nu, avem mai mulți pacienți cu multe alte boli în fară de covid-19”, declara el săptămâna trecută într-un interviu acordat The Associated Press (AP).

”Trebuie să-i primim măcar în parte. Discriminăm pacienții cu boli grave”, sublinia el.

Scandaluri în domeniul sănătății în România, în ultimii ani, îi determină pe românii bolnavi să fie precauți atunci când se duc la spital - o problemă exacerbată de pandemia covid-19.

Miracolul digitalizării: declarațiile online nu se mai depun la etajul 2 CITEȘTE ȘI Miracolul digitalizării: declarațiile online nu se mai depun la etajul 2

Începând din noiembrie, incendii la două spitale cu pacienți bolnavi de covid-19 s-au soldat cu 20 de morți.

Cheltuielile României cu sistemul său de sănătate sunt printre cele mai mici în Uniunea Eurepană (UE) - 5,2% din PIB -, în contextul în care media euroeană este de 10%.

Ministerul român al Sănătății a organizat luna trecută o teleconferință cu administratorii spitaleor, pe tema necesității evaluării infrastructurii și unei eventuale introduceri a unor circuite separate pentru pacienți bolnavi de covid-19, în vederea primirii la tratament a celorlalți pacienți.

Ministerul examinează de asemenea posibilitatea de a folosi anumite spitale în vederea tratării cazurilor grave de covid-19 și a folosi celelalte spitale în tratarea celorlalți bolnavi.

Cum pot antreprenorii să își salveze firmele chiar de la faliment CITEȘTE ȘI Cum pot antreprenorii să își salveze firmele chiar de la faliment

”Cred că abia în al doilea semestru al acestui an vom înțelege cu adevărat ce s-a întâmplat anul trecut în privința accesului la îngrijiri”, apreciază ministrul român al Sănătății Vlad Voiculescu.

Accesul anumitor pacienți la tratament a fost limitat, recunoaște el, mai ales în spitale de 300-400 de paturi rurale și din centre urbane mici, transformate în spitale de susținere în lupta împotriva covid-19.

”Acest lucru nu poate continua”, subliniază ministrul și anunță că unele spitale sunt pe cale să revină la o utilizare mai generală.

România a ținut în general în frâu răspândirea noului coronavirus și a impus restricții dure timpuriu, care au limitat numărul infectărilor.

Cu toate acestea, a înregistrat peste 800.000 de cazuri și peste 20.500 de morți, la o populație de 19 milioane de locuitori.

La fel ca restul lumii, România se pregătește de un eventual nou val, în contextul unor îngrijorări față de o creștere a contaminărilor cu variante ale noului coronavirus.

”Avem o campanie de vaccinare”, declară Voiculescu și adaugă că ”am implementat mecanisme în vederea unor măsuri de precauție suplimentare în cazul în care va avea loc alt val” covid-19.

viewscnt
Afla mai multe despre
covid-19
coronavirus
sistem de sanatate