Numărul copiilor cu domiciliul în România a scăzut

Social   
Numărul copiilor cu domiciliul în România a scăzut

Numărul copiilor cu vârsta cuprinsă între 0-17 ani care aveau domiciliul în România, la 1 ianuarie 2024, a fost de 3,796 milioane, în scădere cu 80.700 comparativ cu perioada similară din anul anterior, potrivit unui comunicat al Institutului Național de Statistică.

Ponderea minorilor în totalul populației după domiciliu a fost, la 1 ianuarie 2024, de 17,4%, în scădere față de anii anteriori. Ponderea băieților în segmentul de populație mai mică de 18 ani a fost, în ultimii ani, superioară (51,4%), comparativ cu cea a fetelor de aceeași vârstă; raportul de masculinitate a fost de 1.057 băieți la 1000 fete, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Afacerile Digi urcă, profitul scade CITEȘTE ȘI Afacerile Digi urcă, profitul scade

Conform INS, în anul 2023, numărul născuților-vii înregistrați la oficiile de stare civilă din România a fost de 155.430 copii, cel mai mic număr de născuți-vii din 1930 până în prezent. În anul 2023, rata de fertilitate a scăzut față de anii anteriori ajungând la 30,7 născuți-vii la 1000 femei de vârstă fertilă (15-49 ani).

Cele mai ridicate rate ale natalității, înregistrate în anul 2023, au fost în regiunile Nord-Vest (8 născuți-vii la 1.000 locuitori) și Centru (7,7 născuți-vii la 1.000 locuitori), iar cele mai scăzute rate de natalitate s-au înregistrat în regiunile Sud-Est (6,4 născuți-vii la 1.000 locuitori) și Sud-Vest Oltenia (6,3 născuți-vii la 1.000 locuitori).

La începutul anului școlar 2023/2024, populația școlară era de 3,466 milioane, cuprinsă într-o rețea de învățământ cu 7.102 unități și 245.000 cadre didactice.

Din totalul populației școlare, numărul copiilor din creșe și grădinițe era de 547.700, al elevilor din clasele primare și gimnaziale a fost de 1,597 milioane, iar al celor din învățământul liceal era de 602.000. Pentru aceeași perioadă de referință, gradul de cuprindere în învățământ a populației de vârstă școlară a fost de 70,3%. Din numărul total de elevi înscriși, 2,190 milioane erau la forma de învățământ cu frecvență. 

viewscnt
Afla mai multe despre
copii
romania
domiciliu