Temperaturile din România se vor schimba din nou brusc, după valul de zăpadă din ultimele zile.
Acum, vremea va deveni frumoasă și caldă, chiar de săptămâna viitoare.

Vor fi temperaturi diurne, în a doua jumătate, peste normalul perioadei, atât în București, cât și în restul țării.
De Mărțișor, vremea se va menține închisă și rece, cu vânt, ploi sau ninsori, potrivit datelor furnizate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Meteorologii informează că vineri, în țară, vremea va fi închisă, cu cer mai mult noros. Local vor fi ploi în Transilvania, Banat, Oltenia, Muntenia și Moldova și izolat în Dobrogea, iar în vestul și nordul Moldovei vor fi condiții de lapoviță. La munte precipitațiile vor fi mixte, iar la altitudini de peste 1500 de metri vor predomina ninsorile și vor fi condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -1 și 4 grade, iar pe alocuri se va semnala ceață. La București, cerul va fi noros și trecător va ploua slab sau va burnița, iar temperatura minimă va fi de 1...2 grade, scrie News.ro.

Vremea va rămâne închisă și rece și sâmbătă, de Mărțișor, în sudul, centrul și estul țării, iar temperaturile în timpul zilei vor fi apropiate de normele perioadei. Temporar, va ploua în sudul Banatului, Oltenia, Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei, iar în Transilvania și Moldova, pe alocuri, vor fi ploi și lapoviță. La munte, vor fi precipitații mixte, iar la peste 1500 de metri altitudine vor predomina ninsorile, pe alocuri moderate cantitativ în Carpații Meridionali și de Curbură. Vor fi condiții de polei. În vestul și nord-vestul teritoriului, cerul va fi temporar noros și probabilitatea pentru precipitații redusă, iar pe timpul zilei temperatura aerului va urca spre valori ce se vor situa peste cele obișnuite în prima zi a lunii martie. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 și 12 grade, iar cele minime, mai ridicate decât mediile climatologice în cea mai mare parte a țării, vor fi cuprinse între -3 și 4 grade. Pe alocuri se va semnala ceață. Și în Capitală vremea vremea va fi închisă de Mărțișor, iar temporar va ploua. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 5 grade, iar cea minimă va fi de 0...1 grad. Trecător se va putea forma ceață.
În cursul zilei de duminică și până luni dimineață, atât în București, cât și în restul țării, va ploua. La munte, vor predomina ninsorile, pe alocuri moderate cantitativ în Carpații Orientali și Meridionali. Noaptea, cerul va deveni variabil în vestul și în nordul țării, în restul teritoriului înnorările vor persista, însă aria precipitațiilor se va restrânge. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări la altitudini mari, la munte viteze de peste 70 km/h) și pe arii restrânse în celelalte zone (rafale în general de 40...50 km/h) cu precădere în vest, sud-vest, centru și nord. Temperaturile maxime, mai ridicate decât normele perioadei în jumătatea de vest și în jurul acestora în cea estică, se vor încadra între 3 și 14 grade; minimele termice vor fi apropiate de mediile multianuale și vor fi cuprinse între -7 grade în estul Transilvaniei și 2 grade pe litoral. Pe arii restrânse va fi ceață. În Capitală, va ploua mai ales ziua, iar temperatura maximă se va situa în jurul a 8 grade, iar cea minimă va fi de -2...1 grade, valori apropiate de normele perioadei.
Pe parcursul zilei de luni și în cursul nopții de luni spre marți, vremea va începe să se amelioreze atât ca aspect, cât și în privința precipitațiilor. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea, dar cu înnorări mai ales în prima parte a zilei în regiunile sudice ale țării, unde izolat va ploua slab, precum și în nord-est, unde vor fi condiții pentru precipitații slabe mixte. Vântul va sufla slab și moderat, local cu ușoare intensificări în zona montană înaltă și în estul și sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 5 și 11 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -6 și 2 grade, mai scăzute în depresiunile intramontane, spre -11 grade. Pe arii restrânse dimineața și noaptea va fi ceață. Și la București vremea se va ameliora, iar cerul se va însenina noaptea. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimă va fi de -2...0 grade, mai coborâtă în zona preorășenească.
De marți, vremea va deveni frumoasă în toată țara și se va încălzi, inclusiv în Capitală, cu valori termice diurne în creștere față de ziua precedentă. Astfel, maximele se vor încadra între 6…7 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și pe litoral și 13 grade în Banat, Crișana și Oltenia. Cerul va fi variabil la senin, cu unele înnorări noaptea în regiunile nordice, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile minime vor fi cuprinse între -8…-7 grade în depresiunile din estul Transilvaniei și 3...4 grade în Dealurile de Vest. Pe arii restrânse, dimineața și noaptea, va fi ceață. la București, cerul va fi mai mult senin, iar temperatura maximă va fi de 10...11 grade, în timp ce minima va fi de 0...1 grad, mai scăzută în zona preorășenească.
Potrivit meteorologilor, de miercuri până sâmbătă, vremea va continua să se încălzească de la o zi la alta, în toată țara, astfel că valorile termice, cu precădere cele diurne, se vor situa cu mult peste normele perioadei. Probabilitatea de precipitații va crește la mijlocul intervalului, însă vor fi doar izolate și slabe, în nordul și estul țării. Și la București vremea va continua să se încălzească de la o zi la alta, astfel că temperaturile, mai ales cele diurne, se vor situa cu mult peste normele perioadei. Probabilitatea pentru precipitații va fi redusă în Capitală.