Inspectorii confiscă și în acest an brazi de Crăciun: peste 7.600 de pomi au fost luați, pentru lipsa actelor

Inspectorii confiscă și în acest an brazi de Crăciun: peste 7.600 de pomi au fost luați, pentru lipsa actelor
Profit.ro
Profit.ro
scris 22 dec 2016

Peste 7.600 de pomi de Crăciun au fost confiscați, fiind aplicate și amenzi în valoare totală de peste 1,5 milioane de lei în urma unor controale făcute în toată țara, pentru verificarea circulației materialului lemnos și a pomilor de Crăciun, anunță Romsilva.

Angajații Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, alături de polițiști, jandarmi, reprezentanți ai Gărzii Forestiere și Gărzii de Mediu, au efectuat 8.851 de acțiuni de control la nivelul întregii țări, începând cu 15 noiembrie, pentru a verifica circulația materialului lemnos și a pomilor de Crăciun.

Urmărește-ne și pe Google News

În total, la aceste acțiuni de control, au participat 25.312 persoane, din care 9.046 sunt personal silvic, precizează Romsilva, preluată de news.ro.

Astfel, din 15 noiembrie, au fost efectuate 2.464 de controale pe drumurile publice, 5.657 în fondul forestier și 155 în piețe și târguri. În decursul acestor controale, au fost constatate 56 de infracțiuni și au fost aplicate 733 de contravenții, în valoare totală de 1.587.636 de lei.

Trei din 5 companii dn România vor acorda tichete cadou angajaților de Crăciun CITEȘTE ȘI Trei din 5 companii dn România vor acorda tichete cadou angajaților de Crăciun

Potrivit reprezentanților Romsilva, au fost confiscați 1.510 metri cubi de lemn, în valoare totală de 326.220 de lei, cele mai multe confiscări având loc în județele Cluj, Argeș, Neamț și Mureș.

De asemenea, în urma acestor controale au fost confiscați 7.657 de pomi de Crăciun fără documente legale, în valoare totală de 214.171 de lei.

Cei mai mulți pomi de Crăciun au fost confiscați în județele Dolj, 2.571, Ilfov, 625, Neamț, 576, Galați și Cluj, câte 411 de pomi, Mureș, 359 și Vrancea, 331.

viewscnt
Afla mai multe despre
brazi
craciun
confiscat