Firmele de pompe funebre din Alexandria nu mai au voie să expună în stradă coroane, sicrie și cruci

Firmele de pompe funebre din Alexandria nu mai au voie să expună în stradă coroane, sicrie și cruci
Profit.ro
Profit.ro
scris 6 ian 2020

Firmele de pompe funebre din municipiul reședință riscă suspendarea activității dacă mai expun coroane, sicrie și cruci în afara magazinelor începând cu luna ianuarie.

"Având în vedere numărul tot mai mare de sesizări din partea cetățenilor municipiului Alexandria cu privire la faptul că agenții care comercializează coroane funerare, sicrie și cruci le expun în fața magazinelor unde își desfășoară activitatea, de cele mai multe ori acest aspect punând în dificultate circulația pietonală, dar și din cauza faptului că generează un aspect inestetic pentru cetățenii care trec pe lângă astfel de articole funerare, începând cu data de 1 ianuarie 2020 este interzisă expunerea acestora în fața magazinelor ori pe pietonal", a precizat, luni, într-un comunicat, Primăria Municipiului Alexandria.

Urmărește-ne și pe Google News
Tendința turiștilor români capătă amploare: De Crăciun și Revelion, așa cum merg la cumpărături la mall, rezervă și vacanțe pentru vara următoare CITEȘTE ȘI Tendința turiștilor români capătă amploare: De Crăciun și Revelion, așa cum merg la cumpărături la mall, rezervă și vacanțe pentru vara următoare

O hotărâre a Consiliului Local interzice, începând din luna ianuarie, expunerea articolelor funerare în fața magazinelor. Acestea vor putea fi comercializate numai în spații special amenajate, dotate cu geamuri care să nu permită vizibilitatea din exterior. De asemenea, panourile pentru publicitate amplasate pe magazine sau în apropierea acestora nu trebuie să conțină însemne funerare, cu excepția semnului crucii. Hotărârea mai prevede ca în Piața Centrală din Alexandria coroanele să se comercializeze fără a fi expuse la vedere, scrie Agerpres.

Firmele care nu respectă hotărârea Consiliului Local vor fi sancționate de către Poliția Locală cu suspendarea activității până la intrarea în legalitate.

În Alexandria își desfășoară activitatea 12 firme de pompe funebre, majoritatea fiind situate în zona centrală a orașului.

viewscnt
Afla mai multe despre
pompe funebre
coroane
sicrie