Aplicarea ordonanțelor militare emise de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) și, în general, a tuturor actelor administrative al căror scop este aplicarea regimului stării de urgență nu poate fi suspendată în justiție, în contencios administrativ, dar nici prin procedura civilă a ordonanței președințiale, a decis Curtea de Apel București (CAB).
Ea a cerut instanței să suspende aplicarea respectivelor prevederi printr-o ordonanță președințială. Potrivit Codului de procedură civilă, ordonanța președințială este procedura prin care "Instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări".
CAB a respins solicitarea. Hotărârea nu este însă definitivă, putând fi atacată cu recurs. "Admite excepția inadmisibilității capătului de cerere privind suspendarea executării actului administrativ pe calea ordonanței președințiale. Respinge ca inadmisibilă pe calea ordonanței președințiale cererea de suspendare a executării dispozițiilor art. 2 și 3 din Ordonanța militară nr. 3 din 24.03.2020", a hotărât CAB.
În motivarea deciziei sale, Curtea a arătat că ordonanțele militare emise de MAI în aplicarea regimului stării de urgență reprezintă acte administrative și, deci, aplicarea lor nu poate fi suspendată prin ordonanță președințială, întrucât Legea contenciosului administrativ prevede o procedură specială de soluționare a cererilor de suspendare.
În același document, însă, CAB afirmă că, și dacă reclamanta ar fi cerut suspendarea prevederilor Ordonanței militare nr. 3/2020 în contencios administrativ, solicitarea ei ar fi fost respinsă.
Asta pentru că, potrivit unei modificări a Legii contenciosului administrativ operate în 2018 de către Parlament, "În litigiile referitoare la actele administrative emise pentru aplicarea regimului stării de război, al stării de asediu sau al celei de urgență, cele care privesc apărarea și securitatea națională ori cele emise pentru restabilirea ordinii publice, precum și pentru înlăturarea consecințelor calamităților naturale, epidemiilor și epizootiilor nu sunt aplicabile prevederile art. 14".
Articolul respectiv este chiar cel referitor la procedura suspendării executării actelor administrative și stipulează că "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea (...) autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".
Modificarea legislativă menționată a fost adoptată în 2018 de Parlament pentru a pune în acord, cu mare întârziere, Legea contenciosului administrativ cu o decizie a Curții Constituționale din 2011. CCR a decis atunci că era neconstituțională vechea prevedere din Lege, potrivit căreia "Actele administrative emise pentru aplicarea regimului stării de război, al stării de asediu sau al celei de urgență, cele care privesc apărarea și securitatea națională ori cele emise pentru restabilirea ordinii publice, precum și pentru înlăturarea consecințelor calamităților naturale, epidemiilor și epizootiilor pot fi atacate numai pentru exces de putere", excesul de putere fiind definit ca "exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor".
Curtea Constituțională a decis în 2011 că respectivul articol contravenea Legii fundamentale întrucât actele administrative emise în aplicarea stării de urgență nu se regăsesc printre cele exceptate de Constituție de la controlul judecătoresc. Art. 126 alin. (6) din Constituție prevede că "Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepția celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum și a actelor de comandament cu caracter militar".
Ordonanțele militare emise de MAI pe perioada actualei stări de urgență nu reprezintă acte de comandament militar decât în măsura în care, potrivit jurisprudenței, "cuprind ordine privitoare la pregătirea, instrucția și disciplina militară, manevre și operațiuni militare și altele asemănătoare". În consecință, se poate solicita în justiție anularea lor, integral sau doar a anumitor prevederi.
În martie, statul român a cerut, printr-o notă verbală, activarea articolului 15 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care prevede că ”în caz de război sau de alt pericol public care amenință existența unei națiuni”, un stat membru ”poate lua măsuri derogatorii de la obligațiile prevăzute în Convenție, în măsura strictă în care situația o impune și cu condiția ca aceste măsuri să nu contravină altor obligații care decurg din dreptul internațional”. Avocatul Poporului a transmis ulterior că activarea de către România a articolului 15 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu duce la suspendarea drepturilor omului, ci permite doar luarea unor măsuri derogatorii.
