Cinci medalii de argint și trei de bronz, obținute de România la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete

Cinci medalii de argint și trei de bronz, obținute de România la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete
Profit.ro
Profit.ro
scris 17 apr 2016

Cinci medalii de argint și trei de bronz au fost obținute de România la Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete, la care au participat, la Bușteni, 143 de fete din 38 de țări, a anunțat duminică Ministerul Educației.

Ca țară organizatoare a Olimpiadei Europene de Matematică pentru Fete (European Girls’ Mathematical Olympiad - EGMO), România a avut în concurs două echipe, formate din câte patru eleve, toate cele opt componente fiind premiate, arată Ministerul Educației, duminică, într-un comunicat de presă.

Urmărește-ne și pe Google News

Cele cinci medalii de argint au fost cucerite de: Ioana Alexandra Teodorescu (clasa a XI-a), Raluca Cobzaru (clasa a XII-a), Clara Maria Dima (clasa a IX-a), Lenca Iarina Cuturela (clasa a IX-a) - eleve la  Liceul  Internațional de Informatică din București și Doina Chiroiu (clasa a X-a), de la Colegiul Național de Informatică “Tudor Vianu” din București.

Medaliile de bronz au fost obținute de Andreea Dima (clasa a X-a), de la Colegiul “Tudor Vianu” din București, Ramona Deaconu (clasa a XI-a), de la Colegiul Național “Ion Minulescu” din Slatina și Ana Maria Radu (clasa a X-a), de la Liceul  Internațional de Informatică din București.

Echipele României au fost coordonate de Maria Romina Ivan, medaliată la această olimpiadă în anii anteriori, în prezent studentă la Universitatea din Cambridge, Hajnalka Csapó, profesor la Colegiul “Marton Aron” din Miercurea Ciuc și Sena Azis, profesor la Școala Gimnazială nr. 56 din București.

Competiția din acest an s-a desfășurat în perioada 10-16 aprilie, la Bușteni, județul Prahova, și a fost organizată de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, în parteneriat cu Societatea de Științe Matematice din România, Inspectoratul Școlar Județean Prahova și Primăria Bușteni.

"Mă bucur că România a găzduit aceasta competiție internațională și sper ca, an de an, inițiative de acest gen să atragă un număr cât mai mare de elevi spre științele exacte”, a declarat ministrul Educației, Adrian Curaj, prezent la festivitatea de premiere.

Olimpiada Europeană de Matematică pentru Fete este un concurs internațional similar ca structură cu Olimpiada Internațională de Matematică, având două probe scrise, susținute în două zile consecutive. Conform regulamentului, o echipă este compusă din patru eleve.

Edițiile precedente au avut loc în Marea Britanie (2012), Luxemburg (2013), Turcia (2014) și Belarus (2015), de fiecare dată România având un palmares impresionant - patru medalii. Statele noneuropene care participă la această competiție au, în general, statut de invitat. 

viewscnt
Afla mai multe despre
olimpici
medalii