Orice persoană, rezidentă sau nerezidentă, care sosește în Regatul Belgiei după o ședere de cel puțin 48 de ore într-o zonă roșie, inclusiv România, trebuie să intre în carantină la domiciliu sau într-o altă locație declarată de către persoana în cauză, iar această măsură se poate încheia numai după efectuarea, în a șaptea zi de carantină, a unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, a informat Ministerul Afacerilor Externe.
Măsura, aplicată din 31 decembrie 2020, va rămâne în vigoare cel puțin până la 15 ianuarie 2021.
Totodată, conform informațiilor comunicate de autoritățile belgiene, persoanele rezidente în Regatul Belgiei care se întorc dintr-o zonă roșie unde au stat mai mult de 48 de ore trebuie să efectueze două teste moleculare tip PCR, respectiv în prima zi și în a șaptea zi de carantină. Începând cu data de 2 ianuarie 2021, aceste persoane vor recepționa un mesaj tip SMS după întoarcerea pe teritoriul belgian, care le va permite să se prezinte la un centru de testare.
Următoarele categorii de persoane sunt exceptate de la măsura efectuării carantinei: persoanele care îndeplinesc funcții critice în sectoare esențiale, în baza unui certificat emis de angajator; până pe 4 ianuarie 2021, rezidenții care s-au deplasat în străinătate din motive profesionale pot obține o derogare în baza unui certificat de la angajator, care să ateste scopul profesional al călătoriei; începând cu data de 4 ianuarie 2021, chestionarul de autoevaluare al Formularului de localizare a pasagerilor va lua în considerare călătoriile de afaceri certificate de angajator; studenții pot întrerupe carantina, în mod excepțional, doar pentru a susține un examen.
Pentru persoanele nerezidente în Regatul Belgiei, rămâne în vigoare condiția de a prezenta, atât la îmbarcare, cât și la sosirea în acest stat dintr-o zonă roșie, inclusiv România, rezultatul negativ al unui test molecular tip PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore înaintea sosirii pe teritoriul belgian, într-un laborator acreditat din statul de proveniență și certificat de un medic sau farmacist biolog, emis într-una din limbile franceză, neerlandeză, germană sau engleză, în format fizic (imprimat pe hârtie) sau electronic (și să poată fi consultat imediat).
MAE reamintește că sunt exceptate de la obligativitatea prezentării unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ la intrarea în Regatul Belgiei următoarele categorii de persoane care provin dintr-o zonă roșie, inclusiv România: persoanele rezidente în Regatul Belgiei; persoanele cu vârsta sub 12 ani; persoanele care călătoresc pe alte rute decât aeriană sau maritimă și care nu s-au aflat în străinătate mai mult de 48 de ore sau care vor rămâne în Regatul Belgiei pentru maximum 48 de ore; persoanele care călătoresc pe cale aeriană și rămân exclusiv în zona de tranzit a aeroportului, fără a intra pe teritoriul belgian.