Primăria Capitalei a anulat a treia oară licitația pentru terenul necesar dezvoltării unei investiții în domeniul gestiunii deșeurilor

Primăria Capitalei a anulat a treia oară licitația pentru terenul necesar dezvoltării unei investiții în domeniul gestiunii deșeurilor
scris 4 dec 2020

Primăria Capitalei a anulat, pentru a treia oară, licitația pentru cumpărarea unui teren de circa 130.000 metri pătrați în vederea realizării unei investiții în domeniul gestiunii deșeurilor, suma pentru achiziție fiind estimată la 21,14 milioane de lei, fără TVA. Potrivit instituției, cele două oferte depuse ar fi fost neconforme în raport cu condițiile impuse prin caietul de sarcini.

Anterior, instituția a anulat două proceduri similare din cauza COVID-19, respectiv a ofertelor inacceptabile primite.

Urmărește-ne și pe Google News

Ofertele la ultima procedură anulată au fost depuse de High Sorting SA București și un grup de persoane fizice format din Aloma Carmen Vaida, Iulius Vaida, Ion Dan Neagu, Daniela Neagu, Aurica Neagu și Alexandrina Neagu, prin mandatar, respectiv prin Green Alley Real Estate SRL București (asociat unic Alexandra Alina Verdeață), potrivit datelor remise de instituție pentru Profit.ro.

Marin, UNSAR: Campaniile de informare dau rezultate. Gradul de informare al românilor despre asigurări a crescut CITEȘTE ȘI Marin, UNSAR: Campaniile de informare dau rezultate. Gradul de informare al românilor despre asigurări a crescut

Iulius Vaida a fost consilier PSD la Primăria Voluntari în perioada 2016 - 2020.

Cu un capital de 100.000 lei, High Sorting este autorizată să desfășoare activități de colectare a deșeurilor nepericuloase și este controlată de Dumitru Ivanciu - 65,2% și Augustin Emanuel Ivanciu - 34,8%. Anul trecut, societatea a raportat o cifră de afaceri de 1,54 milioane de lei și un profit net de 2,94 milioane de lei, conform www.termene.ro.

"Potrivit prevederilor Planului Național de Gestionare a Deșeurilor, a fost identificată necesitatea realizării mai multor investiții pentru Sistemul de management integrat al deșeurilor la nivelul Municipiului București, respectiv instalații digestive anaerobe a deseurilor biodegradabile, instalație de tratare mecano-biologică a deșeurilor și instalație tratare termică a deșeurilor municipale cu valorificare energetic. Facem precizarea că studiile de fezabilitate aferente instalatiilor mentionate mai sus nu pot fi realizate/finalizate decât după identificarea terenului pe care se realizează investiția. De asemenea, capacitățile instalațiilor menționate se vor determina după ce se aplică tintele de colectare separată și atingerea obiectivelor specifice impuse prin Directivele Uniunii Europene. Valorile acestor investiții se vor determina în cadrul studiilor de fezabilitate", a transmis anterior Primăria Capitalei pentru Profit.ro.

Evaluarea activelor și pasivelor asigurătorilor din România se amână. ASF a anulat licitația pentru că oferta Milliman ar fi fost neconformă CITEȘTE ȘI Evaluarea activelor și pasivelor asigurătorilor din România se amână. ASF a anulat licitația pentru că oferta Milliman ar fi fost neconformă

Pentru "Instalația de tratare termică și valorificare energetică a deșeurilor municipale din Municipiul București'' (incineratorul de deșeuri), investiție cofinanțată din fonduri europene, se derulează un contract în cadrul căruia se realizează master planul pentru sistemul de management integrat al deseurilor din Municipiul București, studiul de fezabilitate, analiza instituțională, studiul de oportunitate pentru concesionarea instalatiei și cererea de finanțare, toate acestea fiind documente fiind necesare în vederea accesării fondurilor europene.

"Până la această dată a fost aprobat master planul pentru Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor la nivelul Municipiului București, prin HCGMB 455/27.08.2019. Totodată, a fost demarat studiul de fezabilitate pentru realizarea instalatiei de tratare termică, iar pentru finalizarea acestuia este necesară identificarea terenului pe care se va realize instalația de tratare termică", se arată în răspunsul Primăriei.

Linia de sortare a Poștei Române pentru dezvoltarea serviciilor de curierat rapid mai așteaptă. Niciun ofertant nu s-a prezentat la licitație CITEȘTE ȘI Linia de sortare a Poștei Române pentru dezvoltarea serviciilor de curierat rapid mai așteaptă. Niciun ofertant nu s-a prezentat la licitație

Potrivit instituției, în bugetul PMB aferent anului 2020 au fost prevăzute sumele necesare derulării procedurilor de asistență tehnică în vederea realizării instalațiilor de digestive anaerobe a deșeurilor biodegradabile și asistenta tehnică în vederea realizarii instalației de tratare mecano-biologică cu biouscare a deșeurilor.

"În cadrul documentelor de asistență tehnică se vor realiza și studiile de fezabilitate aferente investițiilor. În acest sens, în data de 14.02.2020 a fost aprobată de către Consiuliul General al Municipiului Bucuresti Hotărărea nr. 64 privind demararea procedurilor de identificare, negociere și achiziționare a unui teren cu destinația dezvoltare investiții pentru gestiunea deșeurilor", se mai spunea în răspunsul instituției.

viewscnt
Afla mai multe despre
firea
pmb
primaria
capitala
bucuresti
teren
deseuri