Un fost diplomat-șef american în România, posibil nou ambasador SUA la UE

Un fost diplomat-șef american în România, posibil nou ambasador SUA la UE
scris 25 feb 2021

Fostul ambasador SUA la București din perioada 2009-2012, Mark Gitenstein, care a făcut parte din echipa de tranziție și preluare a puterii a noului președinte american Joe Biden, ca membru în consiliul consultativ al acesteia, este avut în vedere de către Casa Albă pentru a fi numit ambasador al Statelor Unite la Uniunea Europeană, transmite CNN, citând două surse la curent cu discuțiile pe această temă de la vârful administrației de la Washington.

Potrivit postului de televiziune, Biden trebuie să ia decizii cu privire la ocuparea multor posturi rămase vacante în corpul diplomatic american, "în care oficialii de carieră au fost denigrați și ținuți sub supraveghere de administrația Trump". Refacerea relațiilor cu UE se află în topul preocupărilor noului președinte, după "răcirea" acestora din timpul regimului Trump.

Urmărește-ne și pe Google News

În prezent, postul de reprezentant al Statelor Unite la Uniunea Europeană, cu rang de ambasador extraordinar și plenipotențiar, este exercitat din mai 2020 de către Ronald Gidwitz, care este și ambasadorul SUA în Belgia. Gidwitz, un magnat al industriei cosmeticelor care a fost trezorier-șef al campaniei electorale prezidențiale din 2016 a lui Donald Trump din statul Illinois, a fost numit după ce predecesorul său, Gordon Sondland, a fost demis de Trump în urmă cu un an, după ce a depus oficial mărturie în cadrul procedurii de demitere a acestuia, finalizată prin achitare.

VIDEO Primarul Nicușor Dan susține că este revoltat de ce se întâmplă în București ca urbanism: Este absolut scandalos. Organizațiile dezvoltatorilor imobiliari îl critică CITEȘTE ȘI VIDEO Primarul Nicușor Dan susține că este revoltat de ce se întâmplă în București ca urbanism: Este absolut scandalos. Organizațiile dezvoltatorilor imobiliari îl critică

Gitenstein se află, alături de soția sa Libby, și pe o listă făcută publică de Biden la finalul anului 2019, care conține numele persoanelor care au donat sau au strâns donații în valoare de cel puțin 25.000 de dolari pentru finanțarea campaniei electorale pentru instalarea în Biroul Oval a fostului vicepreședinte al SUA din administrația Barack Obama.

Biden și Gitenstein au o relație de colaborare și prietenie ce datează de aproape 40 de ani. Fostul ambasador SUA la București a fost șeful echipei de consilieri a membrilor din Partidul Democrat ai puternicei Comisii Juridice din Senatul SUA în perioada 1981-1989, în care Biden, în calitate de senator, a fost membru senior între 1981 și 1987 și președinte în 1987-1995.

Un profesor din Sibiu le predă din sala de clasă elevilor aflați acasă: Școala online are o oarecare eficiență dacă e luată în serios, însă niciodată nu poate înlocui școala față în față. Elevii să înțeleagă că pandemia va trece, să nu lase garda jos CITEȘTE ȘI Un profesor din Sibiu le predă din sala de clasă elevilor aflați acasă: Școala online are o oarecare eficiență dacă e luată în serios, însă niciodată nu poate înlocui școala față în față. Elevii să înțeleagă că pandemia va trece, să nu lase garda jos

Mark Gitenstein a fost ambasador SUA la București între 2009 și 2012, în primul mandat al administrației democrate Obama-Biden, după ce a făcut parte și din echipa de tranziție a câștigătorului alegerilor din 2008. Ulterior, între 2016 și 2019, a fost președinte al Fundației Biden, un ONG educațional înființat de colaboratori apropiați ai actualului președinte ales al SUA cu scopul "de a explora modalitățile în care fiecare persoană – indiferent de venituri, rasă, gen, vârstă sau orientare sexuală – are dreptul să se aștepte să fie tratată cu respect și să primească o șansă corectă la împlinirea visului american". 

"Ambasadorul nostru este cel mai bun prieten personal al meu. Ne-am crescut unul altuia copiii. Soțiile noastre sunt prietene apropiate. Nepoții mei îi consideră pe cei ai lui Gitenstein aproape rude. Așa că pot să vă asigur la prima mână că e vorba de un om cu care am lucrat de 30 de ani și care are acces la mine (has my ear – în original, n.r.). Știu că deja v-ați dat seama de asta, pentru că știu că ați fost la el și știți că imediat pune mâna pe telefon și mă sună. Sper să nu profitați prea mult de prietenia mea cu ambasadorul. Este nou aici, însă cred că abilitățile sale diplomatice și erudiția sa ne vor fi de folos amândurora, domnule președinte. Are linie directă cu mine, după cum am spus, și este foarte eficient", îi spunea Joe Biden în 2009, la București, fostului președinte al României Traian Băsescu.

Din acea perioadă datează și un schimb de mesaje din 2012 publicat de Wikileaks, între Gitenstein și John Podesta, fostul șef al campaniei electorale a candidatului democrat la președinția SUA din 2016, Hillary Clinton, care sugerează organizarea unei întâlniri cu fostul premier român Victor Ponta chiar în ziua desfășurării referendumului de demitere a președintelui suspendat Traian Băsescu, 29 iulie 2012. Printre altele, Gitenstein îi scria lui Podesta că "frauda (la referendum – n.r.) nu e semnificativă".

Soluția Guvernului pentru populație după ce a decis închiderea piețelor CITEȘTE ȘI Soluția Guvernului pentru populație după ce a decis închiderea piețelor

După ce și-a încheiat misiunea de ambasador la București, Mark Gitenstein a devenit consilier special pentru afaceri guvernamentale și comerț global la firma americană de avocatură și lobby Meyer Brown, pentru care lucrase și în perioada 1989-2009.

Gitenstein și-a păstrat legăturile cu România, fiind de 7 ani membru în Comitetul Reprezentanților Fondului Proprietatea. Anul trecut i-a fost reînnoit mandatul în board-ul FP, până la finalul lunii septembrie 2022.

În plus, cel puțin până în 2019, Mark Gitenstein s-a aflat pe lista administratorilor unui vehicul investițional înregistrat în statul american Delaware, Eurovillage LLC, care deține aproape 98% din acțiunile firmei românești Șoimeni Parc SA. Firma, despre care Profit.ro a scris aici, dezvoltă un mare proiect imobiliar în apropiere de Cluj Napoca, în care mai sunt implicați omul de afaceri american Don Lothrop și CEO-ul Raiffeisen Bank România, Steven van Groningen.

În vara anului 2020, Mark Gitenstein a semnat, alături de mai multe sute de foști membri ai corpului diplomatic american, ai celui militar și ai altor instituții publice din SUA, o scrisoare deschisă în care se exprima îngrijorarea față de ceea ce ei numeau riscul de politizare a armatei americane, prin desfășurarea acesteia de către administrația Trump în scopul reprimării protestelor de stradă ce au urmat uciderii lui George Floyd.

viewscnt
Afla mai multe despre
mark gitenstein joe biden
mark gitenstein fondul proprietatea
mark gitenstein ambasador sua la bucuresti
joe biden presedinte ales sua