Iranul și SUA anunță progrese ”pozitive” în dosarul nuclear

Politic   
Iranul și SUA anunță progrese ”pozitive” în dosarul nuclear

Statele Unite și Iranul anunță progrese în urma celei de a treia runde de negocieri în dosarul nuclear iranian, sâmbătă, în Oman, și se angajează să continue negocierile pentru a ajunge la un acord care să relaxeze tensiuni tot mai mari în Orientul Mijlociu, relatează AFP.

Aceste negocieri, mediate de către Oman, au fost catalogate drept ”pozitive și constructive” de către un oficial american, iar șeful diplomației iraniene Abbas Araghchi a declarat că cele două părți au să încerce să-și aplaneze divergențele înaintea viitoarei întâlniri, prevăzută săptămâna viitoare, informează News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Negocierile între cele două țări - inamice de zeci de ani - vizează încheierea unui nou acord care să împiedice Iranul să se doteze cu arma atomică - o ambiție pe care Teheranul a negat-o întotdeauna -, în schimbul unei ridicări a sancțiunilor care paralizează economia iraniană.

Bolojan, despre deficitul bugetar: Sunt trepidații care pot duce spre recesiune. Dacă nu eliminăm cheltuielile inutile, vom ajunge să creștem taxe și impozite CITEȘTE ȘI Bolojan, despre deficitul bugetar: Sunt trepidații care pot duce spre recesiune. Dacă nu eliminăm cheltuielile inutile, vom ajunge să creștem taxe și impozite

Statele Unite au fost retrase în 2018, în primul mandat al lui Donald Trump, dintr-un acord multilateral încheiat mai înainte cu trei ani, în 2015, la Viena.

”Sunt încă multe de făcut, dar s-au realizat noi progrese în vederea ajungerii la un acord”, a anunțat un oficial american de rang înalt sub protecția anonimatului.

Araghchi, care conduce echipa de negociere, a catalogat discuțiile - care au inclus pentru prima oară reuniuni tehnice între experți - drept ”serioase”.

”Există divergențe atât cu privire la probleme mari, cât și la detalii”, a declarat el la televiziunea de stat, adăugând că părțile vor ”studia mijloace de reducerea diferențelor” până la următoarea reuniune.

”PRESIUNE MAXIMĂ”

Delegația americană a fost condusă de către emisarul pentru Orientul Mijlociu Steve Witkoff.

Potrivit ministrului de Externe al Omarului, Badr al-Busaidi, care joacă rolul de mediator, o nouă reuniune este prevăzută la 3 mai.

Un purtător de cuvânt al diplomației iraniene, Esmail Baghai, a anunțat anterior că negocierile s-au desfășurat în ”săli separate”, ca la precedentele runde, la 12 aprilie la Muscat și la 18 aprilie, la Roma.

FOTO Trump și Zelenski, față-n față, la Vatican, pentru prima dată de la dialogul aprins din Biroul Oval din februarie CITEȘTE ȘI FOTO Trump și Zelenski, față-n față, la Vatican, pentru prima dată de la dialogul aprins din Biroul Oval din februarie

Un membru al echipei de negociere iraniene a declarat agenției locale Tsinam că ele s-au limitat la sancțiuni și la probleme nucleare.

Occidentul, cu Statele Unite în frunte, și Israelul suspectează Iranul de faptul că vrea să se doteze cu arma nucleară, însă Teheranul respinge aceste acuzații și își apără un drept în scopuri civile, în domeniul energiei.

Araghchi anunța marți că Iranul prevede să construiască 19 reactoare noi.

Ca represalii față de retragerea americană din Acordul de la Viena, Iranul s-a distanțat de tratat.

Donald Trump și-a relansat, după ce a revenit la Casa Albă, poliitca ”presiunii maxime” asupra Iranului, căruia i-a cerut în martie să negocieze și pe care l-a amenințat totodată să-l bombardeze în cazul unui eșec al diplomației.

În declarații publicate vineri de revista Time, el a dat asigurări că este pregătit să se întâlnească cu conducătorii țării.

Washingtonul a anunțat marți noi sancțiuni vizând sectorul petrolier iranian, iar Teheranul a denunțat o ”abordare ostilă”.

TUNELURI

Agenția Internațională a Energiei Atomcie (AIEA), însărcinată să supravegeheze programul nuclear iranian, a cerut Teheranului să explice prezența unor tuneluri în jurul uneia dintre instalațiile sale nucleare, după publicarea unor imagini satelitare realizate de către organismul Institute for Science and International Security, cu sediul la Washington.

Iranul îmbogățește în prezent uraniu la un nivel ridicat (60%), însă mai mic față de cel de 90% de care este nevoie în fabricarea armei atomice, însă mult peste plafonul de 3,67% stabilit de Acordul de la Viena.

Trump: Rusia și Ucraina sunt „foarte aproape de finalizarea unui acord” CITEȘTE ȘI Trump: Rusia și Ucraina sunt „foarte aproape de finalizarea unui acord”

Teheranul își apără dreptul ”nenegociabil” de a îmbogăți uraniu.

Joi, Abbas Araghchi s-a declarat dispus să se ducă în Germania, în Franța și în Regatul Unit, alte țări părți ale Acordului de la Viena.

Săptămâna trecută, Washingtonul le-a cerut europenilor să se decidă cu privire la o restabilire a sancțiunilor ONU impuse Iranului. Acordul din 2015 prevede o astfel de posibilitate, în cazul unei neconformări față de text - însă această opțiune expiră în octombrie.

Iranul a amenințat să se retragă din Tratatul Neproliferării Nucleare (TNP), în cazul în care este declanșat acest mecanism.

În timp ce aveau loc negocieri, sâmbătă, o explozie puternică a zguduit un port comercial în sudul Iranului, soldată cu cel puțin cinci morți și 700 de răniți, potrivit presei de stat. O anchetă a fost deschisă în vederea stabilirii cauzelor.

viewscnt
Afla mai multe despre
iran
sua
negocieri
nuclear