Ucraina a anunțat sâmbătă că a atacat un aerodrom militar din Rusia și Centrul de rachete și activități spațiale Progress din regiunea Samara, despre care Kievul afirmă că participă la dezvoltarea rețelei rusești de internet prin satelit Rassvet, concepută ca o alternativă la Starlink, transmite Reuters.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, potrivit News.ro că asupra centrului Progress, situat la aproximativ 900 de kilometri de granița Ucrainei, au fost lansate rachete de croazieră Flamingo. Atacurile fac parte din strategia Kievului de a lovi obiective aflate în adâncimea teritoriului rus și de a reduce capacitatea militară a Moscovei.
Zelenski a afirmat că este important ca potențialul de război al Rusiei să fie diminuat prin ”pagube concrete” provocate unor obiective specifice. Potrivit acestuia, aerodromul vizat găzduia avioane folosite în atacurile asupra Ucrainei.
Kievul anunță lovituri directe
Statul Major al Ucrainei a susținut că au fost înregistrate lovituri directe atât asupra aerodromului din regiunea Nijni Novgorod, cât și asupra centrului Progress din Samara, iar la ambele obiective au izbucnit incendii.
Potrivit Kievului, centrul din Samara produce rachete utilizate pentru lansarea sateliților rețelei Rassvet, pe care Rusia o dezvoltă ca alternativă la Starlink, sistemul companiei SpaceX. Starlink este utilizat în Ucraina și a avut un rol important în comunicațiile de pe câmpul de luptă și în operațiunile cu drone.
Centrul Progress are, de asemenea, un rol important în programele spațiale sovietic și rus și este implicat în producerea familiei de rachete Soyuz.
Rusia confirmă un atac masiv în regiunea Samara
Autoritățile ruse nu au confirmat atacul asupra aerodromului din Nijni Novgorod. Oficialii din regiunea Samara au anunțat însă că apărarea antiaeriană a respins un ”atac masiv cu rachete” și că infrastructura industrială a suferit pagube localizate.
Separat, Ministerul rus al Apărării a afirmat că forțele sale au lovit în ultimele 24 de ore centre logistice și infrastructură energetică, de transport și de combustibil utilizate de armata ucraineană, precum și unități de asamblare a dronelor cu rază lungă de acțiune și a dronelor navale. Rusia susține că a lovit și un depozit de drone cu rază lungă de acțiune din regiunea Cernihiv.
Reuters precizează că nu a putut verifica independent informațiile furnizate de cele două părți.
















