Președintele american Donald Trump a renunțat la planul de a organiza summitul G7 din 2020 la clubul său de golf din Florida, după ce democrații au criticat alegerea ca fiind dovada că el se folosește greșit de statut pentru câștiguri persoanale, scrie Reuters.
Într-o serie de mesaje publicate sâmbătă după-amiază pe Twitter, președintele a scris că a renunțat la planul anunțat joi de șeful staff-ului de la Casa Albă, Mick Mulvaney, de a organiza între 10 și 12 iunie întâlnirea G7 la Trump National Doral, stațiune aflată lângă Miami, scrie News.ro.
Trump a calificat criticile democraților și explicațiile media drept „ostilitate irațională”.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
„Vom începe imediat căutarea unui alt loc, luăm în calcul inclusiv Camp David”, a notat el.
Președintele republican este criticat, dar și anchetat în Congres, cu privire la finanțările și posibilele conflicte de interese în afacerile lui imobiliare.
„Am crezut că fac ceva foarte bun pentru țara noastră”, a mai scris Trump, sâmbătă, pe Twitter.
Democrații au spus că vor ancheta planul lui Trump de a găzdui G7 pe proprietatea sa, după ce el a lansat această idee în august. Decizia a ridicat semne de întrebare și din partea unor republicani.