Șeful CJ Timiș anunță cea mai mare restructurare făcută vreodată în instituție

Șeful CJ Timiș anunță cea mai mare restructurare făcută vreodată în instituție
scris astăzi, 12:04

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a anunțat că la nivelul instituției se lucrează la o nouă organigramă. Aceasta va însemna regândirea aparatului administrativ al județului, cu reducerea numărului de angajați din toate structurile de la aproximativ 2.700 la circa 2.000.

”Vă asigur că va fi cea mai amplă restructurare și reformă pe care a făcut-o vreodată cineva în România. Vor fi o organigramă și o restructurare, și nu vorbesc doar de aparatul propriu al Consiliului Județean Timiș, ci despre tot ceea ce înseamnă instituții descentralizate și din subordinea CJ Timiș. Pentru că, așa cum se spune public, și au spus-o și alți colegi de-ai mei, nu suntem aici pentru a face asistență socială. Vor rămâne cei care au performanțe, vor rămâne cei care sunt capabili, cei care sunt competenți, cei care au perspectiva de a aduce o plus-valoare acestei instituții. Și vor pleca toți ceilalți”, a afirmat Alfred Simonis.

Urmărește-ne și pe Google News
Scutirile, cotele reduse și facilitățile fiscale duc la venituri pierdute de 75,88 miliarde lei pentru bugetul statului în 2025, reprezentând 4% din PIB CITEȘTE ȘI Scutirile, cotele reduse și facilitățile fiscale duc la venituri pierdute de 75,88 miliarde lei pentru bugetul statului în 2025, reprezentând 4% din PIB

Șeful CJ Timiș a subliniat că aceste concedieri vor viza toate instituțiile subordonate Consiliului Județean, scrie News.ro.

”De ce spun că va fi cea mai amplă? Începem cu aparatul propriu al CJ Timiș, care va fi redus cu undeva la între 20 și 30%, în primă fază, după care vom face noi și noi evaluări. Iar după aceea DGASPC (Direcția Generală de Asistență și Protecția Copilului - n.r.), care, undeva din luna mai, va intra cu o nouă organigramă, cu în jur de 150 de persoane mai puțin. De la Direcția de Prestări Servicii (DPS), sute de persoane vor pleca undeva în martie sau aprilie. Sute de persoane, practic, astăzi, DPS păzește sute de obiective pe care nu avem de ce să le păzim, potrivit legii. Nu avem nicio obligație legală de a păzi aceste centre, ba mai mult, unele sunt dotate cu camere video, cu senzori și cu toată aparatura necesară pentru a nu fi obligați să păzim fizic aceste centre. Cheltuim zeci de milioane de lei în fiecare an pe plata acestor salarii și, practic, nu avem nevoie de toți oamenii despre care vă spuneam. Ne vom ocupa de restructurare la muzee, evident, acolo unde e nevoie. (…) La Centrul de Cultură și Artă, poate nu e nevoie să avem toți soliștii angajați la Consiliul Județean”, a adăugat Alfred Simonis.

Președintele CJ Timiș a explicat că, în acest fel, se vor obține în jur de 80 de milioane de lei în fiecare an, iar acești bani vor merge la investiții.

”Cred că, de anul viitor, ne vor aduce între 60 și 80 de milioane de lei în plus pentru investiții în fiecare an. Gândiți-vă ce putem face cu 80 de milioane de lei în fiecare an și ce am fi putut face în ultimii 10 ani cu 80 de milioane ori 10. Ne bucurăm să cumpărăm un aparat care costă un milion sau două, ne bucurăm că terminăm Maternitatea Bega, care a costat 20 de milioane de euro, dar noi, practic, aruncăm pe geam 20 de milioane de euro inutil în fiecare an”, a precizat șeful CJ.

EXCLUSIV Guvernul a prevăzut 2 miliarde de lei în buget pentru pensionarii cu venituri mici. Deciziile privind acordarea, inclusiv pragul de venit al beneficiarilor - ulterior CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Guvernul a prevăzut 2 miliarde de lei în buget pentru pensionarii cu venituri mici. Deciziile privind acordarea, inclusiv pragul de venit al beneficiarilor - ulterior

Alfred Simonis a dat asigurări că nu se va întâmpla ca în alte instituții de stat unde, după restructurări, în realitate, au fost reangajați cei concediați.

”În final, trebuie să rămânem undeva sub 2.000 de angajați, de la 2.700 și ceva undeva după jumătatea acestui an. Nu e un concurs sau o competiție între care dăm mai mulți oameni afară, vă asigur că e cea mai serioasă reformă și structurare pe care a făcut-o vreodată o instituție, pentru că în timp ce facem disponibilizări nu înființăm structuri în care angajăm din nou aceiași oameni. Câți vor fi în structura CJ Timiș atâția vor rămâne angajați. Nu o să căutăm artificii prin care scriptic să arate foarte bine, dar, de fapt, sunt de trei ori mai mulți prin tot felul de structuri și structurele”, a mai precizat Simonis.

viewscnt
Afla mai multe despre
cj timiș
restructurare