USR susține că Guvernul „va trebui să repună politica publică pe baze științifice și raționale și să aibă curajul de a sancționa refuzul de vaccinare și de a lua toate măsurile ca cei vaccinați să revină la o stare normală a lucrurilor” și propune, în programul de guvernare publicat duminică și care va fi prezentat în Parlament, mai multe măsuri care au diverse termene de implementare.
Printre măsurile propuse se numără „decalarea anului școlar: vacanță 2 săptămâni, cu recuperare în perioada verii”, accesul în mall-uri în weekend doar cu certificat verde, dar și sancțiuni pentru medicii care răspândesc în spațiul public mesaje antivaccinare și eliminarea indemnizației pentru concediu de carantină pentru persoanele nevaccinate, arată news.ro.
USR propune, în programul de guvernare, o serie de „măsuri urgente pentru gestionarea pandemiei”, unele având termen de implementare „imediat”, altele fiind pe termen scurt sau mediu.
CITEȘTE ȘI JD Agro Cocora continuǎ seria de proiecte de expansiune ambițioase„Avem nevoie de curaj pentru a readuce epidemia sub control. Ezitările, triumfalismul gol, militarizarea campaniei de vaccinare, lipsa de asumare în a lupta cu fake-newsurile - toate au contribuit la un cocktail exploziv. Guvernul sprijinit de noi va trebui să repună politica publică pe baze științifice și raționale și să aibă curajul de a sancționa refuzul de vaccinare și de a lua toate măsurile ca cei vaccinați să revină la o stare normală a lucrurilor”, se arată în programul e guvernare publicat de USR.
Astfel, printre măsurile propuse, pentru reducerea transmiterii, reducerea presiunii pe sistemul medical spitalicesc și asigurarea îngrijirii medicale pentru pacienții care dezvoltă forme moderate sau severe de boală se numără ”urgentarea solicitării de ajutor extern prin mecanismul european de protecție civilă și nu numai”, precum și Limitarea evenimentelor sociale și a activităților neesențiale în spațiu public închis „în funcție de evoluția valului pandemic, condiționat de prezentarea certificatului verde”.
Programul de guvernare propus de USR prevede de asemenea limitarea numărului de participanți și distanțare fizică pentru evenimentele în spațiu deschis precum pelerinaje, evenimente sportive, culturale, dar și „decalarea anului școlar: vacanță 2 săptămâni, cu recuperare în perioada verii; revenire în format fizic în localitățile cu incidență sub 6/mie după cele 2 săptămâni, cu continuare online pentru restul localităților” cu excepția învățământulio preșcolar și primar, care ar urma să continue în format fizic.
USR susține susține reluarea testării în școli prin „testare nazală (neinvazivă), gratuită, efectuată de personal medico-sanitar, pentru copiii și personalul didactic și auxiliar simptomatic sau contact”.
În ceea ce privește restricțiile, guvernul propus de Dacian Cioloș susține, în programul e guvernare, ca accesul în spații închise considerate neesențiale , cum ar fi restaurante sau cinematografe doar cu certificat verde, iar acces în mall-uri în week-end să fie posibil doar cu certificat verde.
CITEȘTE ȘI Cum previi picarea site-ului în cazul creșterilor masive de trafic„Măsurile de ridicare a restricțiilor vor fi previzibile, corelate cu rata de incidență și cu rata de vaccinare de la nivelul unității administrativ-teritoriale. Măsurile de prevenție sunt proporționale ca intensitate cu riscul de transmitere pe care îl imprimă o anumită activitate (cu precauții mai mari pentru activități cu număr mare de participanți și cu risc mare de transmitere, cum sunt barurile, cluburile, sălile de sport, evenimentele precum nunțile, botezurile și mai mici pentru activități cu risc mai mic de transmitere, cum sunt conferințele, slujbele religioase cu număr redus de participanți, evenimente culturale). Școlile au prioritate, învățământul preșcolar, primar și pentru clasele terminale rămâne cu prezență fizică indiferent de incidență, iar pentru restul claselor trece online la incidență peste 6, cu excepția situațiilor în care un procent semnificativ din populația de peste 16 ani a UAT-ului respectiv este vaccinată (peste 70%) și peste 90% din cadrele didactice ale școlii respective sunt vaccinate, situație în care se permite funcționarea cu prezență fizică a tuturor claselor”, se arată în programul propus de USR.
Ca măsuri pe termen mediu și lung, USR prevede, în programul de guvernare, „decuplarea deciziilor privind sănătatea publică de factorul politic”, transparentizarea informațiilor privind: achiziția de vaccinuri, numărul angajaților din sistemul de sănătate și educație vaccinați - la nivel de unitate sanitară sau școlară; numărul de persoane infectate/internate/decedate dintre persoanele vaccinate și nevaccinate - la nivel de județ, dar și un „pact național” pentru vaccinare cu invitarea tuturor partidelor politice, mediului de afaceri, societății civile și cultelor
Una dintre măsurile propuse este „utilizarea certificatului sanitar pentru accesul la muncă a tuturor angajaților din sistemul public și pentru cei din sistemul privat care intră în contact cu publicul, mergând până la suspendarea / întreruperea contractului de muncă în caz de refuz”.
Alte măsuri se referă la creșterea accesului la testare, asigurarea finanțării corespunzătoare a spitalelor și „suport psihologic pentru personalul medical implicat în îngrijirea pacienților covid, disponibil gratuit”
Documentul publicat de USR prevede de asemenea „Sancțiuni pentru medicii care răspândesc în spațiul public mesaje antivaccinare”, un plan de ridicare a restricțiilor de acces și circulație strict condiționat de rata de vaccinare a populației eligibile într-o comunitate, pe lângă rata de incidență, precum și „eliminarea indemnizației pentru concediu de carantină pentru persoanele nevaccinate”, măsuri care ar urma a fi implementate în următoarele săptămâni.
USR susține de asemenea ca măsură de gestionare a crizei sanitare, implicarea societății civile în promovarea vaccinării, prin crearea unui fond din care să fie finanțate proiecte de promovare a vaccinării în comunitățile cu rată redusă de vaccinare și alocarea de resurse bugetare, prin SGG, pentru utilizare de către CNCAV, în vederea finanțării sondajelor, focus-grupurilor pentru a evalua motivele rezistenței la vaccinare.
Biroul Național al USR a agreat, duminică, lista de miniștri și forma finală a programului de guvernare care vor fi propuse spre validare în Comitetul Politic al partidului, ce are loc duminică seară, de la ora 18:00. Lista de miniștri și programul de guvernare, validate de Comitetul Politic, vor fi depuse luni în Parlament de premierul desemnat Dacian Cioloș. „Indiferent de situație, cred că și pentru PSD tot noi putem fi o soluție pentru a depăși lunile care urmează. Poate ne rupem gâtul și veți scăpa de noi sau poate vom reuși să ținem lucrurile sub control și vă vom permite să vă numărați liniștiți procentele. Oricum ar fi, ieșiți în câștig, pentru că sunt convins că nu vreți să vă treziți pe tavă cu o țară demolată”, a transmis Cioloș.
CITEȘTE ȘI JD Agro Cocora continuǎ seria de proiecte de expansiune ambițioaseLista este următoarea:
Prim ministru - Dacian Cioloș
Ministerul Finanțelor - Dragoș Pîslaru
Ministerul Afacerilor Interne - Alin Stoica
Ministerul Afacerilor Externe - Dan Barna
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - George Cățean
CITEȘTE ȘI Cum previi picarea site-ului în cazul creșterilor masive de traficMinisterul Mediului, Apelor și Pădurilor - Mihai Goțiu
Ministerul Justiției - Stelian Ion
Ministerul Apărării Naționale - Nicu Fălcoi
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului - Claudiu Năsui
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Cristian Ghinea
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației - Ionuț Moșteanu
Ministerul Energiei - Cristina Prună
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - Cătălin Drulă
Ministerul Muncii și Protecției Sociale - Oana Țoiu
Ministerul Sănătății - Ioana Mihăilă
Ministerul Culturii - Iulia Popovici
Ministerul Tineretului și Sportului - Tudor Pop
Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării - Monica Berescu
Ministerul Educației - Corina Atanasiu
Dacian Cioloș a făcut apel la PSD și PNL să voteze Guvernul monocolor al USR pentru a ieși din criza politică.
„Determinarea de a merge până la capăt. Voi prezenta astăzi Comitetului Politic al USR reunit în procedură de urgență lista cabinetului și programul de guvernare cu care vom merge în Parlament. Datoria mea, ca politician, e să răspund tuturor întrebărilor, iar cei care vor să știe de ce nu am depus mandatul primit de la președintele României au dreptul să întrebe și să li se răspundă. Mergem până la capăt pentru simplul fapt că politicianul român trebuie să-i redea cetățeanului român încrederea în stat și în capacitatea acestuia de a-i apăra interesele cât mai bine cu putință. Politicianul poate lua decizii bune sau proaste, dar cel puțin la fel de importantă precum decizia în sine (și rezultatul acesteia) este buna-credință pe care se fundamentează decizia sa. A greși e cât se poate de uman, a fi lipsit de onestitate și de bună-credință este o lipsă de caracter în momente calme și o ticăloșie în momente de criză. Suntem într-o criză sistemică pentru că nimeni nu mai crede o vorbă ieșită din gura unui politician. Vom trece peste această criză dacă vom începe să redăm încrederea cetățenilor în gesturile și în acțiunile noastre.
Este o criză de durată, pentru că nu poți rezolva o problemă care a trenat 30 de ani în câteva luni. Criza sanitară este un rezultat al lipsei de încredere în instituții înainte de orice. Criza energetică este o criză europeană și globală care va afecta în cel mai dur mod cu putință România. Din nefericire, aceste săptămâni nu au contribuit la creșterea încrederii cetățenilor în capacitatea politicului de a rezolva probleme, ba dimpotrivă. Cred că este nevoie de multă onestitate în perioada care vine, pentru că avem doar două soluții: o criză totală care va duce la implozia sistemului și la o perioadă de extremism și populism sau recâștigarea încrederii în noi, care să se facă onest și prin muncă reală.
Și, pentru că onestitatea este valoarea de bază, trebuie spus că, paradoxal, foarte probabil suntem singura soluție pentru momentul de față, care convine tuturor forțelor politice în momentul în care ne găsim. Mergem mai departe, pentru că am putea fi o soluție convenabilă întregii clase politice. Votul din Parlament va decide.
CITEȘTE ȘI Elizabeth a II-a, furioasă pe liderii lumii. Conversație privată, crezând că microfonul său era închisÎn ceea ce ne privește, voi prezenta Biroului Național USR și Comitetului Politic USR o listă de miniștri și o vom vota pentru a ajunge în Parlament. Vom merge până la capăt, pentru că avem de ales dacă respectăm mecanismele politice, funcționarea democrației și interesele de moment ale unor actori politici. Să nu vă închipuiți că am ajuns noi să formăm un guvern monocolor pentru că nimeni altcineva nu-și dorește să ocupe scaune de miniștri. Am ajuns pentru că, în contextul momentului, noi facem mai puține calcule politice decât celelalte partide despre care cred că, pur și simplu, sunt captive propriilor analize și speranței că la sfârșit vor avea de câștigat mai mult decât competitorii lor. Noi suntem mult mai sensibili la critică și la interacțiunea cu publicul nostru și am fost împinși în față de această gândire optimistă și curajoasă. Vom vedea la sfârșit cine a avut dreptate, dar nu regretăm niciun moment faptul că am făcut acest pas, pentru că trebuie să existe o parte a societății și a politicului care să creadă că se poate chiar și atunci când pare că nu mai există speranță. De aceea mergem noi până la capăt. Pentru că cetățenii României trebuie să știe că, indiferent de cât de dificilă este situația politică, mereu va exista cineva care să-si asume rezolvarea respectivei situații. Astăzi, suntem noi. Mâine, pot fi alții.
Sunt conștient că există o aversiune și o nervozitate la adresa noastră în PNL încă din campaniile electorale din 2019 și 2020. Motivele sunt diferite, țin de trecut și nu vreau să mă refer la ele acum. Înțeleg perfect de ce există această emoție la adresa noastră și știu că în bună măsură ea este provocată de teama de nou. De aceea apare mereu ideea că nu vă puteți înțelege cu noi. Poate că, dacă nu ar fi existat această teamă, Coaliția ar fi funcționat. Istoria e istorie, așa că să ne uităm la ceea ce urmează. Eu sunt sincer convins că putem învăța să lucrăm împreună dacă vom avea ocazia să cultivăm încrederea în relațiile dintre noi. Acum, guvernul monocolor al USR poate fi o soluție pentru ieșirea din criză. Lăsați-ne pe noi să înfruntăm această iarnă și gândiți pragmatic la cea mai bună soluție politică pentru a salva ce se mai poate salva din proiectul politic început anul trecut.
CITEȘTE ȘI DECIZIE Codul Muncii, din nou schimbat: Modificare a termenului de contestare a deciziilor angajatorului privind contractul de muncăIndiferent de situație, cred că și pentru PSD tot noi putem fi o soluție pentru a depăși lunile care urmează. Poate ne rupem gâtul și veți scăpa de noi sau poate vom reuși să ținem lucrurile sub control și vă vom permite să vă numărați liniștiți procentele. Oricum ar fi, ieșiți în câștig, pentru că sunt convins că nu vreți să vă treziți pe tavă cu o țară demolată. În finalul acestei mărturisiri, aș vrea să îi mulțumesc președintelui Iohannis pentru încrederea acordată odată cu acest mandat. Nu știu care au fost motivele reale ale acestei decizii, dar formal cred că trebuie să restabilim o relație funcțională între instituțiile statului român. Sunt conștient de teoriile care s-au vehiculat în spațiul public privind această desemnare. Dar cred că e mare nevoie să construim o relație instituțională care să fie curățată de nervozitate și de cuvinte grele. Ce pot eu să fac e să port un dialog instituțional corect și onest cu fiecare membru al sistemului democratic și să ofer aceeași onestitate pe care am pus-o pe masă cetățenilor. Nu e niciun câștig pentru nimeni să distrugem instituții și simboluri, pentru că tot noi singuri va trebui să le reconstruim. Ideea că ne vom vindeca prin pârjolire este greșită și nocivă. Ne vom vindeca prin muncă, onestitate și recunoașterea greșelilor.
Așa că sper ca membrii Comitetului Politic al USR să ia deciziile cele mai bune, după cum sper că PNL și PSD vor respecta întregul proces parlamentar. Fiecare parlamentar este liber să gândească cu propria sa minte și să decidă cu propria sa conștiință. Indiferent de decizia pe care o vor lua, sper să fie împăcați și mulțumiți de votul propriu, pentru că o Românie mai bună nu e o Românie a USR sau una a PNL și PSD. O Românie mai bună e una în care avem încredere în ce ne spune celălalt și nu trăim în fiecare zi cu spaima că suntem mințiți și înșelați”, a scris Dacian Cioloș, duminică pe Facebook.