Premierul Ludovic Orban a declarat, duminică seară, că pensiile vor fi crescute, dar nu poate preciza procentul de majorare. ”Le vom crește în așa fel încât să le putem să le plătim fără să tipărim bani”, a afirmat primul ministru. Acesta a precizat că ”sistemul de pensii nu trebuie gândit pentru astăzi, pentru moment, pentru a aduce voturi în alegeri, ci trebuie gândit să fie stabil, sustenabil”.
”Procentul cu care vor crește pensiile nu poate fi, deocamdată, anunțat public. E ca într-o companie, dacă scad veniturile, nu poți să mărești salariile”, a declarat, duminică seară, la România TV, Ludovic Orban, scrie News.ro.
El a adăugat că încasările la bugetul de stat au scăzut și că este posibil ca în acest an să existe o scădere economică.
CITEȘTE ȘI Marea Britanie ia în cacul o reducere a TVA pentru stimularea economiei”În condițiile astea nu poți să-ți bați joc de oameni și să le promiși lucruri pe care nu le poți realiza. (...) Vom lua decizia de a crește pensiile, le vom crește dar le vom crește în așa fel încât să le putem să le plătim fără să tipărim bani. (...) Ca să poți plăti pensiile trebuie să ai garanția că ai resursele financiare necesare. Nu putem ajunge în situația ca să dăm toți banii în ajutoare sociale, pe salarii în sectorul public, pe subvenționarea bugetului de pensii, avem nevoie de investiții (...) astea sunt motoarele de creștere economică”, a adăugat premierul.
Răspunzând unei întrebări legate de impozitarea pensiilor – având în vedere că acestea vor fi majorate - primul ministru a precizat că se poate discuta despre creșterea plafonului de la care se impozitează pensiile.
”Dar impozit pe venit clar trebuie plătit, or să intre la impozitare cei care depășesc plafonul respectiv”, a mai adăugat Orban.
Întrebat cum crede că se pate ajunge la o majorarecu 40%, premierul a declarat: ”Majorarea cu 40% ar fi fost foarte greu de făcut, chiar în condițiile în care eram într-o situație economică favorabilă. Suntem într-o criză economică, criză care a fectat veniturile la bugetul de pensii, cât și la bugetul se stat se vede limpede că majorarea cu 40% nu poate fi susținută financiar pentru că ea generează un pericol grav pentru echilibrul financiar al României”.
De asemenea, întrebat dacă se așteaptă ca noua lege privind impozitarea pensiilor speciale să fie declarată neconstituțională, premierul a precizat: ”Am văzut că este atacată și această lege. Mi-e greu să spun ce va decide CCR. În ce mă privește, consider că principiul contributivității este principiul fundamental care va trebui să stea la baza calcului pensiilor. Problema pensiilor este foarte serioasă. (...) sistemul de pensii nu trebuie gândit pentru astăzi, pentru moment, pentru a aduce voturi în alegeri, ci trebuie gândit să fie stabil, sustenabil. Multe din inițiativele astea vin în întâmpinarea unei nevoi reale, există o profundă nemulțumire în societate față de pensiile care au fost calculate pe nedrept, profitând de anumite reglementări legale care au fost folosite în mod abuziv. Este clar că nu se poate continua așa, că trebuie găsită o soluție în care să se creeze un echilibru la nivelul tuturor pensiilor”.
Orban s-a declarat un susținător al pensiilor de serviciu pentru cadrele militare