Moțiunea de cenzură "Guvernul Orban/PNL - privatizarea democrației românești", inițiată de PSD și susținută de UDMR, este dezbătută în Parlament

Moțiunea de cenzură "Guvernul Orban/PNL - privatizarea democrației românești", inițiată de PSD și susținută de UDMR, este dezbătută în Parlament
Profit.ro
Profit.ro
scris 5 feb 2020

Moțiunea de cenzură "Guvernul Orban/PNL - privatizarea democrației românești", inițiată de PSD și susținută de UDMR, este dezbătută în Parlament miercuri, de la ora 12:00. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, consideră că sunt suficiente voturi pentru ca moțiunea să treacă, în timp ce premierul Ludovic Orban afirmă că, după evaluarea sa, moțiunea nu va trece. Moțiunea este dezbătută la o zi după ce Guvernul Orban a împlinit trei luni de mandat și, dacă este adoptată, este văzută de liberali ca o cale către organizarea alegerilor anticipate.

Marcel Ciolacu: Suficiente voturi înseamnă că avem mai mult de 233

Urmărește-ne și pe Google News

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, marți, că are ”suficiente voturi” pentru ca moțiunea să treacă, scrie News.ro.

Guvernul dă OUG pentru a controla cui vinde ExxonMobil participația la Neptun Deep și a feri România de petroliști \ CITEȘTE ȘI Guvernul dă OUG pentru a controla cui vinde ExxonMobil participația la Neptun Deep și a feri România de petroliști "incorecți geopolitic"

”Suficiente voturi înseamnă că avem mai mult de 233. Cu discuția sau fără discuție cu domnul Ponta, avem voturile necesare să cadă Guvernul Orban”, a spus Marcel Ciolacu.

Întrebat dacă este convins că, până la votul moțiunii, PSD va mai avea același număr de parlamentari, Ciolacu a spus: ”În principiu, consider că, atât eu, cât și colegii mei suntem niște oameni serioși”.

Ciolacu a anunțat că va avea o discuție cu Victor Ponta, care, la rândul său, a afirmat că un Guvern care afectează drepturile fundamentale ale românilor la Sănătate și Educație este un Guvern care trebuie pedepsit.

Ludovic Orban:  Estimarea pe care o avem, dacă nu apar repoziționări din partea unor actori politici care să aibă o oarecare consistență numerică, moțiunea nu trece

În schimb, premierul Ludovic Orban se declară convins că moțiunea de cenzură nu va trece.

”Conform evaluării noastre, nu există numărul de voturi necesare astăzi. (...) Din punctul meu de vedere, astăzi, pe estimarea pe care o avem, dacă nu apar repoziționări din partea unor actori politici care să aibă o oarecare consistență numerică, moțiunea așa cum este astăzi, în funcție de susținerea pe care o are astăzi, nu are șanse să treacă”, a afirmat, marți, Ludovic Orban.

În cazul în care, totuși, moțiunea întrunește voturile necesare, Orban susține că va veni cu același Cabinet în Parlament, iar PNL nu va mai vota învestirea niciunui executiv, intrând în procedura alegerilor anticipate.

Compania-mamă a New York Stock Exchange încearcă din nou să preia eBay CITEȘTE ȘI Compania-mamă a New York Stock Exchange încearcă din nou să preia eBay

Pe ce voturi poate miza PSD

PSD are 202 parlamentari, UDMR are 30, în total. Pro România are 21 la Cameră. Lor li se adaugă și cei trei parlamentari ai Partidului Forța Națională. Prin urmare, chiar și fără parlamentarii Pro România, PSD are, la limită, voturile necesare adoptării moțiunii. Mai rămân și voturile parlamentarilor Grupului minorităților naționale, dar și cei 17 neafiliați de la Senat, care nu și-au exprimat încă intențiile de vot. În plus, după ce Guvernul a mai făcut un pas către desființarea Secției privind Infracțiunile din Justiție, publicând marți proiectul de lege, nu este exclus ca parlamentarii ALDE, formațiune care se opune defințării acestei secții, să voteze pentru moțiune, deși liderul partidului a declarat că nu o susține.

Moțiunea de cenzură "Guvernul Orban/PNL - privatizarea democrației românești" a fost inițiată de PSD și UDMR, după ce Guvernul Orban și-a asumat răspunderea pe alegerea primarilor în două tururi.

Cum se desfășoară votul și dezbaterea moțiunii

Potrivit articolului 114 din Constituție, Guvernul își poate angaja răspunderea în fața Camerei Deputaților și a Senatului, în ședință comună, asupra unui program, a unei declarații de politică generală sau a unui proiect de lege.

Guvernul este demis dacă o moțiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declarației de politică generală sau a proiectului de lege, este adoptată.

Conform Regulamentului ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, după prezentarea moțiunii de cenzură de către deputatul sau senatorul desemnat de inițiatorii acesteia, președintele care conduce ședința comună dă cuvântul prim-ministrului sau, în cazul imposibilității participării acestuia, membrului Guvernului care îl reprezintă, pentru prezentarea poziției Guvernului.

În continuare, președintele dă cuvântul deputaților și senatorilor, în ordinea înscrierii lor la cuvânt.

După încheierea dezbaterilor, se trece a votarea moțiunii de cenzură. Votul este secret, cu bile. Conform Constituției, moțiunea se adoptă cu votul majorității deputaților și senatorilor, ceea ce înseamnă 233 de voturi.

Ce se întâmplă după vot

Dacă Guvernul nu a fost demis, proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declarației de politică generală devine obligatorie pentru Guvern.

Dacă Guvernul este demis, actualul Cabinet va funcționa ca unul interimar, cu prerogative limitate.

”Guvernul al cărui mandat a încetat potrivit alineatelor (1) și (2) îndeplinește numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de membrii noului Guvern.”, precizează Constituția.

Conform legii fundamentale, după căderea Guvernului, președintele României desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament. Liberalii și președintele au anunțat că nominalizarea va fi tot Ludovic Orban, pentru a forța anticipatele. PSD, care inițial anunțase că nu va propune un premier, fiind mai interesant de reforma în partid, a revenit, spunând că va face o propunere din afara partidului.

Candidatul pentru funcția de prim-ministru cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului și a întregii liste a Guvernului. Programul și lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaților și de Senat, în ședință comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorității deputaților și senatorilor.

Articolul 89 din Constituție prevede că după consultarea președinților celor două Camere și a liderilor grupurilor parlamentare, Președintele României poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare și numai după respingerea a cel puțin două solicitări de învestitură. Astfel se va deschide calea alegerilor parlamentare anticipate, dorite atât de președinte, cât și de PNL.

Guvernul Orban a fost învestit în funcție în 4 noiembrie 2019, obținând voturile tuturor celor 240 de parlamentari care se aflau în sală. 

viewscnt
Afla mai multe despre
moțiune de cenzura
pnl
psd