Ministerul britanic al Apărării îndeamnă ca vestea morții lui Evgheni Prigojin să fie tratată cu prudență, deși compania Wagner pe care o conducea și însuși Vladimir Putin au spus că șeful mercenarilor ar fi murit, miercuri seară, în urma prăbușirii unui avion la bordul căruia se afla împreună cu mâna sa dreaptă, Dmitri Utkin, și cu alți șefi ai grupării paramilitare.
Un al doilea avion pe care unele canale media l-au legat de șeful mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, se afla de asemenea în aer, miercuri seara, efectuând o cursă Moscova - Sankt Petersburg în momentul prăbușirii aeronavei în care s-ar fi aflat liderul mercenarilor ruși, dar directorul general al companiei care îl operează a negat pentru Reuters orice legătură cu Wagner, relatează News.ro.
Autoritatea aviatică rusă a declarat că Prigojin se afla la bordul unui avion privat Embraer care s-a prăbușit miercuri seara la nord-vest de Moscova, fără supraviețuitori. O anchetă nu a identificat încă definitiv cele 10 persoane aflate la bord, dar președintele rus Vladimir Putin a transmis condoleanțe familiilor acestora, inclusiv familiei lui Prigojin
CITEȘTE ȘI Bursa pierde jumătate de procent. Volumele concentrate pe companiile de pe podiumPresa rusă, asociată în principal cu canalul de Telegram al grupului Wagner, Grey Zone, a făcut legătura între un al doilea avion privat cu numărul de identificare scris pe coadă RA-02748 și grupul de mercenari și a relatat că acesta se afla de asemenea în aer în momentul prăbușirii.
Însă operatorul avionului, compania rusă Jetica LLC, a negat orice astfel de legătură. "Nici avionul în sine, nici pasagerii săi nu au legătură cu Wagner și nici nu au avut vreodată", a declarat pentru Reuters directorul general al Jetica, Serghei Trifonov.
Acest avion nu a fost închiriat, a precizat Trifonov, deși a refuzat să spună cine este proprietarul său.
Avionul RA-02748 ateriza la Sankt Petersburg miercuri seară, după un zbor de la Moscova, când avionul despre care se crede că îl transporta pe Prigojin s-a prăbușit, arată datele de urmărire a zborului. Acesta a decolat apoi înapoi spre Moscova aproximativ 20 de minute mai târziu. Joi, acesta ar fi aterizat la Baku, capitala Azerbaidjanului, potrivit site-urilor care urmăresc zborurile avioanelor.
Liderul rus Vladimir Putin a semnat vineri, la două zile după moartea presupusă a șefului Wagner, Evgheni Prigojin, un decret prin care le cere membrilor grupurilor paramilitare să depună același jurământ față de Rusia ca și soldații din armata regulată, relatează AFP, citată de News.ro.
Decretul, publicat pe site-ul guvernului, le cere acestora să jure "loialitate" și "fidelitate" față de Rusia și să "urmeze cu strictețe ordinele comandanților și superiorilor".
CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Biofarm vinde imobilul deținut în centrul Capitalei, lângă spitalul Grigore Alexandrescu, pentru 5 milioane de euro, cât 5% din activele totaleDe asemenea, ei se angajează să "respecte cu sfințenie Constituția rusă", "să îndeplinească cu conștiinciozitate sarcinile care le sunt încredințate" și "să apere cu curaj independența țării și ordinea constituțională".
Decretul se referă la persoanele înrolate în calitate de combatanți voluntari, la cei care "contribuie la îndeplinirea sarcinilor atribuite forțelor armate ruse" și la alte "organisme și formațiuni militare", inclusiv la forțele de apărare teritorială formate în timpul conflictului din Ucraina.
În timp ce mercenariatul este interzis prin lege în Rusia, activitățile "companiilor militare private" care oferă oficial servicii de "securitate", dintre care Wagner este cea mai mare și cea mai cunoscută, sunt tolerate.
Textul a fost semnat la două luni de la revolta grupului Wagner, care, la ordinele patronului său Evgheni Prigojin, s-a răzvrătit împotriva ierarhiei militare ruse, acuzată de incompetență, intrând implicit în conflict cu Kremlinul.
Prigojiin se presupune că a murit după ce un avion care îl transporta de la Moscova la Sankt Petersburg s-a prăbușit miercuri seara. În avion era împreună cu mâna sa dreaptă, Dmitri Utkin, și cu alți șefi din Wagner.
În ciuda suspiciunilor de asasinat din partea autorităților, Kremlinul a negat orice responsabilitate pentru prăbușire.
Însă pe fondul morții liderului grupului de mercenari Wagner, alte câteva grupuri au apărut deja, numindu-se Redut, Convoi sau Patriot, deși există puține informații despre componența lor.
Lou Osborn, de la grupul open-source All Eyes on Wagner, a declarat pentru AFP că aceste companii "sunt mult mai puțin prezente și au mai puțin succes decât Wagner, dar urmează aceeași construcție", remarcând sosirea unor dezertori de la Wagner și, de asemenea, legăturile lor strânse cu serviciile de informații militare rusești GRU, scrie The Guardian.
Lucas Webber, unul dintre cofondatorii rețelei de cercetare Militant Wire, a declarat că mediile rusești de extremă dreapta din sfera militară deplâng pe internet cu amărăciune moartea liderilor grupului Wagner. "Aceste elemente portretizează elita politică și militară rusă ca fiind decadentă, coruptă și detașată de realitățile câmpului de luptă. În schimb, ei îl respectau pe Prigojin ca pe un personaj curajos, căruia îi păsa de viețile oamenilor săi, nu se temea să critice conducerea militară și își vizita frecvent luptătorii pe linia frontului”, arată Webber.