Forin Cîțu: Puterea de a ne îndeplini obiectivele, ca națiune, stă în unitatea noastră

Forin Cîțu: Puterea de a ne îndeplini obiectivele, ca națiune, stă în unitatea noastră
scris 24 ian 2021

Premierul Florin Cîțu a transmis, duminică, un mesaj cu ocazia împlinirii a 162 de ani de la Unirea Principatelor, în care apreciază că istoria a arătat că puterea de a ne îndeplini obiectivele, ca națiune, stă în unitatea noastră. ”Tot uniți vom reuși să protejăm sănătatea noastră, a tuturor, și să redresăm economia după pandemie”, a transmis premierul. 

Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza ne amintește că puterea de a ne îndeplini obiectivele, ca națiune, stă în unitatea noastră”, a transmis, duminică, Florin Cîțu, scrie News.ro.

Acesta a adăugat că ”revenirea la libertate și democrație am obtinut-o uniți împotriva dictaturii, în decembrie 1989”.

Urmărește-ne și pe Google News
Cîțu: Creșterea cheltuielilor cu salarizarea în sectorul public nu e sustenabilă. Aștept măsuri de corectare CITEȘTE ȘI Cîțu: Creșterea cheltuielilor cu salarizarea în sectorul public nu e sustenabilă. Aștept măsuri de corectare

”Uniți am obținut garanția parcursului euro-atlantic pe care România îl are de mai bine de un deceniu și jumătate. Uniți am demonstrat că putem opri grave derapaje, putem salva democrația, atunci când o putere ilegitimă și opresivă a acționat împotriva propriului popor. Tot uniți vom reuși să protejăm sănătatea noastră, a tuturor, și să redresăm economia după pandemie. La mulți ani tuturor românilor”, a mai transmis premierul. 

viewscnt
Afla mai multe despre
citu
unirea principatelor