Senatoarea Diana Șoșoacă a fost exclusă din Alianța pentru Unirea Românilor. Deputatul AUR Dan Tanasă a explicat că decizia a fost luată „la capătul unui lung șir de întâmplări” și că orice membru al formațiunii trebuie să respecte statutul partidului precum și pe cel de demnitar al statului român.
„Din păcate, vă confirm această informație. Nu pot să spun că este o veste foarte bună, însă, din păcate, doamna Șoșoacă nu a înțeles care sunt regulile jocului în momentul în care ești demnitar al statului român și este o decizie luată de către forurile de conducere ale partidului. Domnul Tîrziu, domnul Lavric i-au comunicat doamnei Șoșoacă anumite reguli de joc în cadrul Senatului, iar doamna Șoșoacă înțeleg că vrea să joace singură, pe terenul dânsei. Un senator al României nu are ce căuta la o paranghelie cu lăutari și să transmită live pe Facebook.
CITEȘTE ȘI INTERVIU Andrei Săvescu, despre premium în businessS-au strâns mai multe lucruri. E o decizia luată la capătul unui lung șir de întâmplări în care a transmis că nu este dispusă să respecte cadrul statutar al partidului și reguli pe care trebuie să le respecte orice demnitar al statului român”, a declarat Dan Tanasă miercuri după-amiază, într-o intervenție telefonică la Antena 3, arată news.ro.
Întrebat despre reacția Dianei Șoșoacă la această decizie a AUR, Tanasă a răspuns: „Nu știu care este reacția domniei sale, dar doamna Șoșoacă știe foarte bine, i s-a comunicat în repetate rânduri că trebuie să respecte un anumit statut, statutul de membru al Alianței pentru Unirea Românilor și statutul de demnitar al statului român, iar dânsa a fost în permanență extrem de refractară la sugestiile care i s-au făcut”.