Cioloș a retras-o pe Cristina Guseth ca propunere la Justiție, după prestația din Parlament

Cioloș a retras-o pe Cristina Guseth ca propunere la Justiție, după prestația din Parlament
scris 17 nov 2015

 

Premierul desemnat Dacian Cioloș și-a retras propunerea ca postul de ministru al Justiției să fie ocupat de Cristina Guseth, după ce aceasta a fost votată pozitiv de parlamentari, dar în urma unei prestații neconvingătoare și doar la cererea liderilor de partide. Cioloș a retras astfel, deja, două propuneri de miniștri înainte de votarea noului Cabinet în plenul Parlamentului. 

Urmărește-ne și pe Google News

"Pentru a nu vulnerabiliza în niciun fel încrederea in ministrul Justiției din Guvern, într-un an foarte important pentru menținerea credibilității activității Justiției, am hotărât să retrag propunerea doamnei Cristina Guseth pentru acest portofoliu", a anunțat Cioloș, în noaptea de luni spre marți.

El a precizat că marți dimineața va înainta Parlamentului o nouă propunere.

Cristina Guseth, care conduce ONG-ul Freedom House din 1998, a fost avizată pozitiv ca ministru al Justiției, dar numai după ce parlamentarii, nemulțumiți de prestația acesteia la audieri, au întrerupt ședința de întrebări pentru a-și întreba liderii de partid dacă trebuie să o voteze pozitiv. Răspunsul a fost afirmativ, Guseth a primit votul, iar un parlamentar a demisionat, ca protest, din comisie.

"Ați primit un vot politic, nu unul tehnocrat. Nu sunteți omul potrivit la locul potrivit", i-au spus parlamentarii după ce au votat pozitiv.

Ei i-au transmis că nu poate reclama scăderea încrederii în justiție având în vedere modul în care s-a prezentat în fața membrilor comisiei.

Guseth, care nu are studii juridice, fiind absolventă a Facultății de Electronică și Telecomunicații, a motivat imposibilitatea de a răspunde la unele întrebări ale parlamentarilor prin faptul că s-a emoționat și a spus că percepe ca pe o umilință votul care i-a fost acordat de parlamentari doar după o pauză de consultări cu liderii de partid, dar că acceptă să preia mandatul de ministru, pentru a contribui la îmbunătățirea sistemului judiciar.

Ea a adăugat că a simțit "o energie negativă" din partea parlamentarilor, dar a admis că s-a blocat în a răspunde în principal la întrebările legate de imunitate.

Guseth este a doua propunere de ministru pe care o retrage Dacian Cioloș. Acesta a retras duminică, după doar câteva ore de la prezentare, propunerea ca Andrei Baciu să fie ministrul Sănătății, după ce în mediul online au circulat imagini cu acesta pozând ca fotomodel.

viewscnt
Afla mai multe despre
guvern
ciolos
gusteh
parlament
justitie