CCR amână din nou Legea care interzice condamnaților penal să dețină funcții în Guvern

CCR amână din nou Legea care interzice condamnaților penal să dețină funcții în Guvern
Profit.ro
Profit.ro
scris 4 apr 2017

Curtea Constituțională a amânat, din nou, până în 27 aprilie, luarea unei decizii în privința Legii 90/2001 care interzice persoanelor condamnate penal să dețină funcții în Guvern.

Curtea Constituțională a dezbătut, marți, sesizarea făcută de Avocatul Poporului la articolul 2 din Legea 90/2001, prin care li se interzice persoanelor condamnate penal să ocupe funcții în Guvern. Sesizarea a fost făcută la începutul lunii ianuarie de Victor Ciorbea, la o zi după ce guvernul Grindeanu a depus jurământul la Palatul Cotroceni, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Curtea Constituțională a dezbătut pe 7 martie sesizarea depusă de Avocatul Poporului și a amânat pentru 21 martie pronunțarea deciziei. Pe 21 martie, CCR a anunțat o nouă amânare, pentru 4 aprilie.

Evenimente

11 septembrie - Maratonul Impactul fiscalitații în economie. Parteneri: ARB, CEC Bank, CITR
24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a. Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast
30 septembrie - Eveniment Profit.ro e-commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a. Parteneri: CEC Bank, ContentSpeed
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-al Parteneri: Raiffeisen Bank
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris Romania

Victor Ciorbea a declarat, pe 5 ianuarie, pentru News.ro, că a trimis la Curtea Constituțională sesizarea în privința Legii 90/2001 care prevede că pot fi membri ai Guvernului persoanele care nu au suferit condamnări penale și nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate.

TABEL Viitoarele salarii ale medicilor, profesorilor, magistraților și polițiștilor CITEȘTE ȘI TABEL Viitoarele salarii ale medicilor, profesorilor, magistraților și polițiștilor

Curtea Constituțională a fost sesizată în legătură cu articolul 2 din Legea 90/2001, care prevede: ”Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au numai cetățenia română și domiciliul în țară, se bucură de exercițiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale și nu se găsesc în unul dintre cazurile de incompatibilitate prevăzute la art. 4 alin. (1)”.

Ulterior, Avocatul Poporului a precizat, într-un comunicat, că ”prevederile art. 2 din Legea nr. 90/2001 încalcă principiul echilibrului puterilor în stat, nu întrunesc cerințele constituționale de previzibilitate și proporționalitate a legii și nu permit recunoașterea dreptului la diferență pentru ocuparea, în condiții de egalitate și fără restricții nerezonabile, a unei funcții ce implică exercițiul autorității de stat”. 

viewscnt
Afla mai multe despre
curtea constitutionala