Carmen Dan: Demisiile noastre au fost depuse la SGG, dar înțeleg că nu toți miniștrii au demisionat

Carmen Dan: Demisiile noastre au fost depuse la SGG, dar înțeleg că nu toți miniștrii au demisionat
Profit.ro
Profit.ro
scris 15 iun 2017

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, joi, că, din ce știe, demisiile miniștrilor PSD și ALDE au fost deja depuse la Secretariatul General al Guvernului, însă nu toți membrii Cabinetului au făcut acest gest, așa cum afirma, miercuri, președintele PSD, Liviu Dragnea.

"Eu cred că s-au înregistrat demisiile, nu știu, nu am această confirmare. Demisiile noastre au ajuns la Secretarul General al Guvernului. (...) Până când demisia nu se publică în Monitorul Oficial ocupăm încă aceste portofolii, dar trebuie să avem grijă să nu ne depășim competențele expres prevăzute de lege", a spus ea, conform News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Ministrul de Interne a precizat că, din câte a înțeles, "nu toți miniștrii au demisionat". "Este un act de decizie al dânșilor", a explicat ea.

VIDEO Programul Start-up Nation este lansat astăzi. Cum își pot deconta firmele costuri cu salarii, chirii, mașini, laptopuri, cursuri de management, promovare CITEȘTE ȘI VIDEO Programul Start-up Nation este lansat astăzi. Cum își pot deconta firmele costuri cu salarii, chirii, mașini, laptopuri, cursuri de management, promovare

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a anunțat, după ședința Comitetului Executiv Național al partidului, că toți membrii PSD din Guvern și-au prezentat demisiile înaintea Comitetului Executiv Național, cu o singură excepție, ministrul Comunicațiilor, care va trimite demisia pe email. De asemenea, el a spus că a luat act de demisia premierului Sorin Grindeanu, iar PSD și ALDE sunt pregătite să formeze un nou guvern.

viewscnt
Afla mai multe despre
carmen dan
demisii guver
sgg