Premierul britanic Boris Johnson a anunțat, în social media, că liderii G7 se vor reuni virtual, marți, 24 august, pentru a discuta situația din Afganistan.
“Voi convoca liderii G7, marți, pentru discuții urgente cu privire la situația din Afganistan. Este vital să colaboreze comunitatea internațională pentru a garanta evacuări în siguranță, a preveni o criză umanintară și a susține poporul afgan pentru a asigura ceea ce s-a reușit în ultimii 20 de ani”, a notat Johnson pe Twitter.
Din G7 fac parte Marea Britanie, Germania, Canada, SUA, Franța, Italia și Japonia. Marea Britanie dețiine președinția grupului.

O reuniune a miniștrilor de Externe din G7 a avut deja loc joi. La finalul reuniunii, miniștrii le-au cerut talibanilor să garanteze siguranța cetățenilor străini și a afganilor care vor să părăsească Afganistanul.