Avocatul Poporului a sesizat la CCR ordonanța de urgență care reglementează starea de alertă

Avocatul Poporului a sesizat la CCR ordonanța de urgență care reglementează starea de alertă
Profit.ro
Profit.ro
scris 6 mai 2020

Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională cu o excepția de neconstituționalitate referitoare la Ordonanța de Urgență a Guvernului privind Sistemul Național de Management al Situațiilor de Urgență.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de instituție, delegarea unor atribuții de legiferare către autorități administrative având ca finalitate restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale încalcă principiul separației puterilor, precum și prevederile constituționale potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
DECIZIE Părinții vor fi plătiți de la buget să stea acasă cu copiii până la încheierea anului școlar CITEȘTE ȘI DECIZIE Părinții vor fi plătiți de la buget să stea acasă cu copiii până la încheierea anului școlar

"Avocatul Poporului consideră că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 21/2004, cu modificările și completările ulterioare, nu respectă principiul previzibilității legii prin definirea defectuoasă a 'stării de alertă', care, neavând consacrare constituțională, presupune o circumstanțiere detaliată, la nivel infraconstituțional, a cazurilor în care se poate declara. În realitate, legea prevede doar că se pot lua de către organe administrative orice măsuri, deci inclusiv de restrângere a exercițiului unor drepturi, deși art. 53 din Constituție prevede clar că acest lucru poate fi făcut numai prin lege. În lipsa prevederii unui termen pentru care se poate dispune starea de alertă, ba mai mult, reglementarea posibilității extinderii acestuia prin act administrativ, se ajunge în ipoteza în care restrângerea temporară a exercitării unor drepturi și libertăți fundamentale capătă caracterul unei îngrădiri permanente aducând astfel atingere însuși dreptului, ceea ce este contrar art. 53 alin. (2) din Constituție", explică Avocatul Poporului.

Potrivit sursei citate, Parlamentul și, prin delegare legislativă, în condițiile articolului 115 din Constituție, Guvernul au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală. Autoritățile administrației publice nu au o asemenea competență, misiunea lor fiind aceea de a asigura executarea legilor.

viewscnt
Afla mai multe despre
avocatul poporului
curtea constituțională
stare de urgenta