Compania aeriană franceză Air France a anunțat că zborurile sale spre Tel Aviv și Beirut au fost suspendate „cel puțin până luni, 26 august”, ca urmare a agravării tensiunilor dintre Israel și Liban, relatează AFP.
Având în vedere situația, „zborurile de astăzi și de mâine au fost anulate”, a declarat un reprezentant al companiei, adăugând că această măsură ar putea fi eventual prelungită, susține News.ro.
O nouă actualizare va fi făcută luni „pentru a evalua situația”, a adăugat el.

De la pandemia de Covid, compania aeriană franceză a operat de obicei un zbor pe zi către aceste destinații. Aceasta a suspendat zborurile între Paris și Beirut între 29 iulie și 15 august, dar nu a suspendat recent serviciile către Tel Aviv. Filiala sa low-cost Transavia operează, de asemenea, zboruri către aceste două orașe, dar duminică Air France nu avea informații de furnizat cu privire la acestea.
Prima companie aeriană europeană, Lufthansa, a anunțat vineri că își prelungește suspendarea zborurilor spre Beirut până la 30 septembrie și spre Tel Aviv și Teheran până la 2 septembrie, având în vedere riscul unei agravări a conflictului din regiune.

Autoritatea israeliană pentru aviație civilă a anunțat reluarea zborurilor spre și dinspre Tel Aviv duminică dimineață, după ce avioanele au avut întârzieri și aterizările au fost redirecționate către alte aeroporturi din țară.
Israelul a susținut că a dejucat un atac de amploare al Hezbollah prin efectuarea mai multor lovituri în Liban, însă mișcarea libaneză a declarat că a reușit să lanseze sute de drone și rachete asupra pozițiilor israeliene pentru a răzbuna moartea unuia dintre liderii săi.
Aeroportul din Beirut continuă să funcționeze normal, deși unele companii aeriene, printre care Royal Jordanian și Etihad Airways, și-au anulat zborurile.