Asocierea formată din Logic Computer (lider), Ingenium Blockchain Technologies și Headlight Solutions a depus singura ofertă în cadrul unei licitații organizată de Serviciul Român de Informații (SRI) pentru soluții software destinate protejării terminalelor instituției împotriva amenințărilor provenite din spațiul cibernetic, valoarea contractului fiind estimată la 64,2 milioane de lei, fără TVA, pentru 6 luni.
"Obiectivul general al proiectului îl constituie dezvoltarea/consolidarea/ eficientizarea capabilităților Centrului Național Cyberint, de prevenire, identificare, analiză și reacție la incidentele de securitate cibernetică pentru asigurarea securității infrastructurilor IT&C deținute de SRI. Unitățile și structurile proprii instituției contribuie la asigurarea securității Sistemului Național de Securitate Cibernetică. Implementarea proiectului presupune actualizarea și adaptarea la cerințele de securitate curente a soluțiilor din cadrul rețelelor deținute de SRI, precum și implementarea unor soluții și tehnologii noi ce asigură o capabilitate de detecție și analiză sporită a amenințărilor necunoscute soluțiilor de detecție tradiționale. Asigurarea propriei securități și îmbunătățirea capacității de răspuns asigură viabilitatea întregului sistem protejat de beneficiar", se arată în documentația instituției.
Tehnologiile utilizate vor fi particularizate pe necesitățile beneficiarului și vor permite o mai bună granularizare a securității per terminal, responsabilizând structura de tip CERT (Computer Emergency Response Team) în stabilirea politicilor de securitate, analiza informațiilor generate de sisteme și reacția în situația identificării unui eveniment cibernetic.
Proiectul va permite creșterea nivelului de securizare a rețelelor interne de terminale prin implementarea sau actualizarea, după caz, a soluțiilor care permit protejarea pe principiul "apărării în adâncime" a informațiilor și a sistemelor informatice care asigură depozitarea informațiilor, accesul și transportul acestora.
"Soluția tehnică se bazează pe un set de echipamente și componente software ce pot avea producători diferiți și/sau dezvoltări particularizate, dar care sunt aliniate standardelor internaționale de interoperabilitate și vor putea fi integrate cu ușurință în cadrul unei rețele informatice existente. Sunt avute în vedere soluții ce permit analiza în profunzime a amenințărilor din mediul on-line (web, email, chat, streaming), precum și soluții de securitate dedicate terminalelor", se mai spune în documentație.