Un smarald pătrat rar, de 37 de carate, deținut de Aga Khan, a fost vândut la licitația de la Geneva cu aproape nouă milioane de dolari, devenind astfel cea mai scumpă piatră verde din lume, transmite AFP.
Vândută de Christie's, broșa cu diamante și smarald Cartier, care poate fi purtată și ca pandantiv, detronează o bijuterie realizată de casa de modă Bulgari, pe care Richard Burton a oferit-o cadou de nuntă actriței Elizabeth Taylor, scrie News.ro.
În 1960, prințul Sadruddin Aga Khan a însărcinat Cartier să monteze smaraldul într-o broșă cu 20 de diamante tăiate marquise pentru mondenitatea britanică Nina Dyer, cu care a fost căsătorit pentru scurt timp.
Dyer a scos apoi smaraldul la licitație pentru a strânge bani pentru animale în 1969.
Din întâmplare, aceasta a avut loc la prima vânzare de acest gen organizată de Christie's în Elveția, pe malul lacului Geneva, smaraldul regăsindu-se la cea de-a 110-a ediție din acest an.
Acesta a fost cumpărat de bijutierul Van Cleef & Arpels înainte de a trece câțiva ani mai târziu în mâinile americanului Harry Winston, supranumit ”Regele Diamantelor”.
CITEȘTE ȘI OPEC a înrăutățit previziunile privind cererea de petrol în 2024 și în 2025”Smaraldele sunt la modă acum, iar acesta bifează toate condițiile”, a declarat Max Fawcett, șeful departamentului de bijuterii Christie's EMEA.
”Am putea vedea un smarald de această calitate scos la vânzare o dată la cinci sau șase ani”, a adăugat acesta.
De asemenea, încrustat cu diamante, precedentul record s-a vândut cu 6,5 milioane de dolari la o licitație organizată la New York pentru o parte din renumita colecție de bijuterii a legendei Elizabeth Taylor.