Noaptea Muzeelor 2018 în București - Muzeul Parfumului și Muzeul Kitsch-ului, între cele 44 înscrise

Noaptea Muzeelor 2018 în București - Muzeul Parfumului și Muzeul Kitsch-ului, între cele 44 înscrise
Profit.ro
Profit.ro
scris 21 apr 2018

Muzeul Parfumului și Muzeul Kitsch-ului se numără între cele 44 de instituții din București înscrise spre a participa la Noaptea Muzeelor de anul acesta. O serie de scurtmetraje povestite de actrița Maia Morgenstern va fi difuzată de TVR, în avanpremieră, iar în țară vor fi organizate cel puțin 32 de circuite ghidate - detectivistică pe obiecte.

Perioada de înscriere a muzeelor pentru participarea la evenimentul anual, ajuns acum la a 14-a ediție, s-a încheiat, însă organizatorii se așteaptă ca încă 5 - 10 instituții din Capitală să se alăture Nopții Muzeelor, scrie News.ro

Urmărește-ne și pe Google News

Dragoș Neamu, directorul Rețelei Naționale a Muzeelor din România (RNMR), a explicat pentru News.ro: „Pentru București, până acum sunt 44 de instituții. Trebuie să tipărim materialele pentru Noaptea Muzeelor și, din acest motiv, a existat un deadline. La nivel național, aproximativ 60 de instituții s-au înscris până în prezent, fiind deja mai multe decât în anii precedenți, iar numărul lor va fi mai mare, pentru că înscrierile se fac până aproape de data evenimentului”.

VIDEO Poveștile celor mai importanți 30 de antreprenori români, documentate în expoziția Muzeul antreprenoriatului CITEȘTE ȘI VIDEO Poveștile celor mai importanți 30 de antreprenori români, documentate în expoziția Muzeul antreprenoriatului

Trei muzee de nișă sunt „nou intrate” în circuitul bucureștean al Nopții Muzeelor: Muzeul Micul Paris, Muzeul Parfumului și Muzeul Kitsch-ului. În plus, ca și în anii trecuți, organizații ca ARCEN și Romanian Design Week vor participa la eveniment.

În țară vor fi organizate 32 de trasee, circuite ghidate - „detectivistică pe obiecte” -, iar începând cu data de 7 mai, Televiziunea Română va difuza, de luni până vineri, zece scurtmetraje documentare despre fețele neștiute și nevăzute a 10 muzee din București, povești spuse de Maia Morgenstern.

„Temele sunt alese de muzee - lucruri nevăzute și neștiute despre ele. Seria va începe cu Muzeul Țăranului Român și va fi încheiată cu Muzeul «George Enescu»”, a mai spus Neamu. Scurtmetrajele sunt produse de Quartz Media.

Cât privește protestul anunțat sub numele „Noapte în muzee, în anul Centenarului”, directorul RNMR a precizat că încă se poartă discuții cu instituțiile. „Între timp, muzeele au mai obținut lucruri, aproximativ 800 de lei pe lună în plus la salarii, și sper să nu le fi pierit cheful de protest. Oricum, nu este acoperită toată zona de pretenții. Noi vom insista să existe forme de protest. Desigur, nu unele care să perturbe evenimentul”.

Cea de-a 14-a ediție a evenimentului Noaptea Muzeelor va avea loc pe 19 mai.

viewscnt
Afla mai multe despre
noaptea muzeelor 2018