INTERVIU Adrian Mitran, despre premium în business

INTERVIU Adrian Mitran, despre premium în business
scris 5 oct 2020

Adrian Mitran este Managing Partner și Creative Director la Bell Creative Studio, un butic de creație care din 2010 oferă servicii complete de creație publicitară unora dintre cele mai mari branduri de pe piața romanească, fiind specializat pe shopping centers, real estate și domeniul medical.

1. Cum vedeți dumneavoastră un produs și/sau un serviciu premium în general?

Urmărește-ne și pe Google News

Lucrând în industria creativă, am căpătat un defect profesional când vine vorba de evaluarea produselor și serviciilor, în sensul în care sunt foarte atent la detalii, la cum sunt finisate, cine este producătorul, imaginea pe care o are, comunicarea brandului. În mintea mea, un produs premium căruia nu i s-a acordat atenția cuvenită, este doar un produs/serviciu scump.

2. Ce părere aveți despre interacțiunea de până acum cu SARTO?

De la prima întâlnire cu consilierul SARTO am înțeles că ei chiar știu ce fac și ce vorbesc. Am constat apoi că sunt la fel de maniaci cu atenția la detalii ca și mine. Fiecare ședință de probă cu ei durează cât trebuie și se discută fiecare detaliu. într-un final, primești un produs care îți vine perfect. Asta înseamnă “bespoke”.

3. Ce recomandări ați transmite unui business ce dorește să se poziționeze ca ofertant al serviciilor premium din România?

În primul rând să fie convins ca înțelege ce înseamnă premium. După cum spuneam mai sus, faptul că produsul/serviciul este scump și de o calitate mediocră nu îl face premium. Așadar, să se asigure că ce face este cu adevărat premium și să comunice bine acest lucru. Sunt mulți care fac treabă bună doar cu promovarea, ei fiind mediocri.

4. Cum anticipați că se va transforma industria în care activați într-o lume post-pandemie?

Suntem o agenție de publicitate cu 12 membri super creativi, de încredere și pe care i-am găsit și format în timp și de care nu am vrut să ne despărțim. Am riscat mult cu această decizie, dar a meritat. Surpriza a venit în iulie și în august când încasările și-au revenit și în plus am câștigat 3 pitch-uri.

Pe fondul pandemiei, companiile au fost nevoite să își reducă costurile și au început să se uite și către agenții mai mici care fac treabă bună, dar care nu au aceleași costuri precum greii din industrie. Pentru o agenție medie un client mare contează mult, pentru o agenție mare nu este la fel de important. Post-pandemie cuvântele de ordine o să fie „cost control” și bineînțeles „maximum quality”.

viewscnt
Afla mai multe despre
adrian mitran
bell creative studio