Castelul Bánffy din comuna Bonțida (judetul Cluj), construit de familia nobiliară maghiară Banffy, una dintre cele mai longevive dinastii nobiliare din Transilvania, a fost restaurat de Consiliul Județean Clu, cu o investiție de 1,5 milioane euro.
CUM ARATĂ ACUM POATE FI VĂZUT ÎN GALERIA FOTO. MAI JOS CUM ARĂTA ANTERIOR
VEZI AICI ȘI Dezvoltarea mixtă și noile hub-uri de birouri
Domeniul, denumit "Versailles-ul Transilvaniei", a atras în timp arhitecți de pe diferite continente pentru a-i studia structura. castelul a început să fie construit în 1437 și a fost finalizat în 1890.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Familia Banffy este atestată din secolul XV în Transilvania, fiind una dintre cele mai longevive dinastii nobiliare ale acestui ținut. Membrii uneia dintre ramurile familiei au devenit baroni în 1660, iar alții au devenit conți în 1855. Din rândul baronilor a provenit și unul dintre premierii Ungariei din secolul XIX, Dezso Banffy.
Pe cealaltă latură, cel mai cunoscut conte a fost Banffy Miklos, care s-a născut în Cluj-Napoca pe 30 decembrie 1873. A fost membru al Parlamentul Austro-Ungariei încă din 1901, iar ulterior a devenit directorul Teatrului de Stat din Ungaria în perioada 1913-1918.
Sursa foto:facebook/Bánffy Castle
În 2007, familiei Banffy i-a fost retrocedat castelul de la Bonțida.
Moștenitorii familiei nobiliare maghiare Banffy au mai obținut, în 2013, peste 9.000 de hectare de pădure în Răstolița, după ce au depus, în 2005, cereri de revendicare la comisia de reconstituire a dreptului de proprietate din localitate. Tot atunci, familia a pierdut procesul intentat Romsilva, la Tribunalul Mureș, proces în care moștenitorii Banffy cereau profitul obținut de regia de stat în ultimii 8 ani din exploatarea hectarelor de pădure retrocedate, în sumă de peste 1,8 milioane lei.
Conform informațiilor publice, Domeniul de la Bonțida a intrat în posesia familiei Bánffy de Losonc în 1387, când regele Sigismund de Luxemburg l-a donat lui Dionisie, fiul lui Toma Losonci. Înaintea realizării ansamblului actual, pe acest loc a existat o reședință nobiliară (conac) construit în secolele XV-XVI, această clădire fiind atestată documentar după 1640.
Dionisie Bánffy al II-lea (1638-1674), comite de Dăbâca și Cluj, cumnat și consilier al principelui Transilvaniei Mihai Apafi I, a fost cel care a inițiat construcția ansamblului actual, între anii 1668-1674. Conacul inițial cu plan în formă de "L" a fost fortificat cu ziduri de incintă dispuse în formă dreptunghiulară, turnuri circulare în cele 4 colțuri și un turn de poartă înalt la intrare. După decapitarea lui Dionisie, lucrările au fost continuate de moștenitorul lui, viitorul guvernator Gheorghe al III-lea. Ansamblul renascentist se cunoaște dintr-un inventar întocmit în anul 1736, care descrie clădirile de dinaintea modificărilor baroce.
Sursa foto:facebook/Bánffy Castle
Între 1704 și 1711, castelul renascentist a fost avariat în războiul de independență condusă de Francisc Rákóczi al II-lea, necesitând reconstrucții și reparații în mai multe locuri.
În 1735, Domeniul a fost moștenit de Dionisie Bánffy al IV-lea, care avea în acel moment vârsta de 12 ani. După un timp petrecut la Curtea de la Viena, acesta s-a întors în Transilvania în anul 1747 ca Mare Comis al împărătesei Maria Tereza, după care a inițiat reconstrucția castelului în stil baroc între anii 1747-1751. În primă fază s-a construit curtea de onoare din fața clădirii porții, inspirându-se din arhitectura barocă vieneză. Curtea de onoare cu plan în formă de "U" era alcătuită din: manejul, grajdul, remiza și locuințele servitorilor. Galeria de statui care decora acest corp al ansamblului a fost realizată de sculptorul Johann Nachtigall, care a transpus "Metamorfozele" lui Ovidiu în grandioase statui de piatră. Tot Dionisie a fost cel care a inițiat modificarea clădirii principale de acum. În această perioadă va fi creat și parcul care înconjura castelul (proiectat de Johann Christian Erass), în spiritul barocului francez, caracterizat prin forme clare, geometrice, stricte, cu alei, lac, statui și fântâni arteziene.
Aripa de nord a reședinței (clădirea principală) a fost terminată de fiul lui Dionisie, Gheorghe al V-lea, atestată de o inscripție deasupra balconului intrării dinspre curte, unde apare anul 1784.
Următorul descendent Bánffy, József Bánffy, a demolat în 1820 turnul de poartă, din materialul rezultat fiind ridicată o moară de apă, pusă la dispoziția sătenilor. Prin aceste modificări a fost realizat aspectul actual al clădirii Miklós, iar clădrile de pa latura de vest și est ale ansamblului au primit o refațadizare în stil neoclasicist. Tot la dispoziția lui József Bánffy, în 1855 arhitectul Anton Kagerbauer a modificat fațada vestică a ansamblului (fiind afectate clădirea principală și clădirea bucătăriei) în stil romantic, neogotic, în conformitate cu parcul remodelat la dispoziția aceluiași proprietar, prin redefinirea formelor sobre baroce cu altele mai libere, romantice, specific englezești.
În 1858, József Bánffy a vândut castelul baronului Miklós Bánffy, comite a comitatului Alba de Jos, bunicul scriitorului și politicianului Miklós Bánffy, ultimul proprietar al castelului înainte de naționalizare. În 1935-1937, acesta a restaurat fațada vestică și turnul nord-vestic.
În timpul celui de-al doilea război mondial, castelul a fost folosit ca spital militar. În anul 1944, imobilul a fost serios afectat, când trupele germane aflate în retragere, au atacat, jefuit și incendiat întreg ansamblul. A fost distrus întreg mobilierul, bine-cunoscuta galerie de portrete și biblioteca. Contele Nicolae (Miklós) Bánffy, proprietarul castelului la acel moment, inițiase o negociere a Ungariei cu România pentru ca ambele state să schimbe tabăra și să întoarcă armele împotriva Germaniei, devastarea castelului se presupune a fi o acțiune de vendetă a guvernului german la adresa baronului.
Sursa foto:facebook/Bánffy Castle
În regimul comunist, într-o latură încă funcțională a castelului, a fost instalată, în anii 1950, Cooperativa Agricolă de Producție ("C.A.P.") Bonțida. Naționalizarea și lipsa oricărei întrețineri a clădirilor și parcului au dus la degradarea gravă a castelului, sătenii folosind cărămizile castelului drept material de construcție. Muzeul de Artă din Cluj-Napoca a reușit să salveze statuile din parcul odinioară baroc, depozitându-le în cadrul instituției (secția donații, str. I. C. Brătianu), unde se găsesc și astăzi.
În perioada anilor 60, Direcția Monumentelor Istorice a încercat reabilitarea castelului, dar din lipsă de fonduri nu a putut efectua nici o acțiune concretă în acest sens. Castelul a fost folosit mai departe ca depozit de materiale de construcții, iar parcul s-a transformat treptat în pășune, copacii devenind lemn de foc.
După căderea regimului comunist, din cauza stării de degradare în care se afla, în anul 1999 World Monuments Watch a inclus castelul pe Lista celor 100 Cele Mai Periclitate Situri din Lume.
