Eurosceptici britanici au anunțat marți că intenționează să înființeze un muzeu al Brexitului, care va prezenta istoria ”luptei pentru independența” Regatului Unit față de Uniunea Europeană (UE) și au îndemnat publicul să doneze obiecte, relatează AFP.
Site-ul viitorului muzeu - www.museumofbrexit.uk - anunță că vrea să strângă obiecte cât mai diverse, precum afișe sau ecusoane de campanie, fotografii, corespondență personală, înregistrări video sau discursuri, prin puncte de colectare repartizate în toată țara, scrie News.ro
”Obiectivul nostru este să creăm o colecție care să le amintească generațiilor viitoare istoria luptei pentru independența Regatului Unit”, anunță site-ul.
Gawain Towler, secretarul proiectului și un fost purtător de cuvânt al partidului britanic eurofob Ukip, a declarat pentru AFP că muzeul se va adresa atât mediului academic, cât și marelui public, mai ales școlilor.
CITEȘTE ȘI Drama horror „A Quiet Place” a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american”Există multe institute de integrare europeană”, a declarat el, subliniind că numeroși experți promovează argumentele susținătorilor UE, dar nu și pe cele ale celor pro-Brexit, care au obținut totuși o victorie în referendumul din iunie 2016 pe tema ieșirii de sub tutela europeană.
””Dacă nu începem o colectare, vom pierde multe probe documentare pentru arhivele noastre”, a apreciat el.
Towler a precizat că muzeul va fi creat în ”doi sau trei ani”, eventual în orașul Lincoln, în estul Angliei.
Regatul Unit, care a intrat în Comunitatea Economică Europeană (CEE) în 1973, va părăsi UE pe 29 martie 2019.
Muzeul va expune, de asemenea, documentație provenind din campania în favoarea rămânerii în UE drept tot atâtea exemple de ”propagandă” europeană, a anunțat Gawain Towler.
Însă cei pro-UE nu sunt invitați să participe la acest proiect.
”Este o treabă serioasă. Este istoria noastră. Este vorba despre unul dintre momentele fondatoare ale istoriei noastre constituționale”, a apreciat el.