Animația „Coco”, pe primul loc în box office-ul nord-american. „The Disaster Artist” al lui James Franco, debut promițător

Animația „Coco”, pe primul loc în box office-ul nord-american. „The Disaster Artist” al lui James Franco, debut promițător
Profit.ro
Profit.ro
scris 4 dec 2017

Animația „Coco” s-a menținut pe primul loc în box office-ul nord-american de weekend, iar filmul „The Disaster Artist” al lui James Franco a avut parte de un debut promițător.

Animația „Coco” realizată de Disney și Pixar s-a menținut pe primul loc în box office-ul nord-american, după ce, în al doilea weekend de la premieră, a generat încasări de 26,1 milioane de dolari, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

În cele zece zile de la lansare, „Coco” a încasat în total 108,7 milioane de dolari, în Statele Unite, și 280 de milioane de dolari, la nivel global, cu China fruntașă - 75,6 milioane de dolari, în prima săptămână.

Filmul „Justice League” se află pe locul al doilea în clasament, cu 16,58 milioane de dolari încasați weekendul trecut. Per total, filmul cu Jason Momoa, Henry Cavill, Gal Gadot, Ezra Miller și Ben Affleck în distribuție, a generat încasări totale în SUA de 197,3 milioane de dolari, în timp ce drama „Wonder” se află pe locul al treilea, cu 12,5 milioane de dolari și se apropie de 90 de milioane de dolari - încasări la nivel global.

„Thor: Ragnarok”, cu Chris Hemsworth, Tom Hiddleston, Cate Blanchett, Mark Ruffalo și Anthony Hopkins în distribuție, ocupă locul al patrulea, cu încasări de 9,65 de milioane de dolari, weekendul trecut, și un total de 291 de de milioane de dolari. 

FOTO Cristian Sima, fost șef al Bursei din Sibiu, plecat din țară după acuzații de tranzacții prin care unii clienți, inclusiv politicieni, ar fi pierdut bani, și-a scos la închiriere vila din Elveția: \ CITEȘTE ȘI FOTO Cristian Sima, fost șef al Bursei din Sibiu, plecat din țară după acuzații de tranzacții prin care unii clienți, inclusiv politicieni, ar fi pierdut bani, și-a scos la închiriere vila din Elveția: "Crăciun și Revelion cu brokerul fugar!"

Comedia „Daddy's Home 2” se află pe locul al cincilea, cu încasări de 7,5 milioane de dolari și un total de 82,8 milioane de dolari, în SUA.

Per total, încasările acestui weekend sunt cu 8 procente mai mari decât în același weekend al anului trecut, scrie The Hollywood Reporter.

„Murder on the Orient Express” al lui Kenneth Branagh a generat încasări de 6,7 milioane de dolari, iar „Lady Bird” și „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri” se află la mică distanță unul de celălalt, cu încasări de 4,54 și 4,53 de milioane de dolari, după ce au urcat de pe pozițiile 11, respectiv 10.

Animația „The Star” ocupă locul al nouălea, după ce, în al șaptelea weekend de la lansare, a generat încasări de 4 milioane de dolari.

Pe locul al zecelea se găsește „A Bad Moms Christmas”, după cinci săptămâni de la premieră, cu încasări de 3,48 de milioane de dolari.

„The Disaster Artist” al lui James Franco, film premiat la Festivalul de la San Sebastián, a debutat în doar 19 săli, generând încasări de 1,2 milioane de dolari, cu o medie de 64.254 de dolari pe sală.

Pelicula aclamată de critici spune povestea celui mai prost film făcut vreodată - „The Room”, de Tommy Wiseau, lansat în 2003. Pe lângă rolul de regizor, James Franco interpretează și rolul principal, al lui Wiseau, iar din distribuție mai fac parte David Franco, Seth Rogen, Alison Brie, Ari Graynor, Josh Hutcherson și Jacki Weaver.

„The Room” a fost lansat în iunie 2003, în două săli de cinema, și a generat încasări de aproximativ 1.200 de dolari. Filmul a devenit apoi unul cult tocmai datorită faptului că este atât de slab.

Premiat la Festivalul de la Veneția de anul acesta, „Shape of Water” al lui Guillermo del Toro a debutat în două săli de cinema, în New York, unde a încasat 166.800 de dolari.

„Wonder Wheel” al lui Woody Allen, primul film distribuit în săli de Amazon Studios, cu Kate Winslet și Justin Timberlake, a generat încasări de doar 138.805 dolari după ce a fost prezentat în cinci săli de cinema. Precedentul film al lui Allen, „Cafe Society”, a încasat - tot din cinci săli -, în primul weekend, 359.289 de dolari.

viewscnt
Afla mai multe despre
coco
box office
the disaster artist