Guvernul britanic a suferit marți o nouă înfrângere în Camera Lorzilor, ai cărei membri s-au pronunțat cu 366 de voturi la 268 în favoarea unui vot final asupra acordului final cu privire la Brexit, relatează BBC News.
Lordul Heseltine, un fost vicepremier, care a votat în favoarea acestui amendament, a subliniat că Parlamentul trebuie să fie ”custodele suveranității naționale”, scrie News.ro.
Guvernul s-a declarat ”dezamăgit” de vot și a anunțat că va căuta să anuleze amendamentul atunci când proiectul de lege cu privire la declanșarea Brexitului va fi trimis în Camera Comunelor, unde conservatorii conduși de premierul Theresa May dețin majoritatea.
Executivul a suferit prima înfrângere în Camera superioară a Parlamentului britanic pe tema garantării drepturilor cetățenilor Uniunii Europene.
În urma unei dezbateri de trei ore, lorzii au amendat marți seara textul astfel încât prevederile acordului cu privire la ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană să fie supus unor voturi separate în ambele Camere ale Parlamentului.
Proiectul urmează să fie trimis în Camera inferioară a Legislativului, pentru a fi examinat de parlamentari, care au respins deja îndemnul în vederea includerii clauzei ”votului valabil” în text, apreciind că garanțiile verbale oferite de Guvern în acest sens sunt suficiente.
”ALEGEREA OFERITĂ”
Lordul Pannick, consilier al reginei, care a susținut amendamentul, a declarat că amendamentul va permite Parlamentului să exercite un anumit ”control” asupra divorțului.
”Parlamentul ar trebui să hotărască dacă preferă (o ieșire) fără un acord sau acordul oferit de UE”, a subliniat el.
”Acest lucru va garanta că Guvernul va veni înapoi în ambele Camere și va cere să fie aprobat rezultatul negocierilor”, a argumentat el.
Însă Lordul Bridges, secretar al Guvernului, a declarat că, odată invocat Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, procesul ieșirii din UE este irevocabil, iar amendamentul este neclar cu privire la ce se întâmplă în cazul în care regatul și Uniunea nu pot ajunge la un acord cu privire la divorț.
”Vom pleca cu un acord sau fără. Aceasta este alegerea oferită”.
Parlamentul, a insistat el, nu va fi lăsat ”în întuneric” în cei doi ani de negocieri și va putea să modeleze viitoarea legislație cu privire la ieșirea din Unune.
El a argumentat că amendamentul îi va impune limite Theresei May și îi va ”îngreuna încă din prima zi” sarcina de a obține un acord bun.
Ministrul pentru Brexit David Davis a apreciat, după vot, că lorzii amenință obiectivul Guvernului de a declanșa negocierile cât mai rapid posibil. May a anunțat că intenționează să o facă până la sfârșitul acestei luni.
”Este clar că unii din (Camera) Lorzilor vor căuta să deraieze acest proces, iar Guvernul intenționează să se asigure că acest lucru nu se va întâmpla”, a spus el.
”Acum vom viza să anulăm aceste amendamente în Camera Comunelor”, a anunțat ministrul.