Cel mai bine plătit job al săptămânii este unul de asistent medical generalist în Norvegia. Salariul poate ajunge la 5.500 de euro pe lună și se oferă suport de relocare: transport, cazare și cursuri de limbă. Tot din domeniul medical vine și cel mai interesant job al săptămânii: manager medical pentru o companie farmaceutică din București, care oferă un salariu de 2.500 de euro pe lună, arată datele Bestjobs pentru Ora de Profit.ro.
Topul celor mai mari salarii ale săptămânii este deschis de o ofertă pentru șoferi profesioniști în Barcelona, cărora li se oferă un salariu de 2.900 de euro. Pe locul doi: business analyst pentru o companie din Capitală cu o ofertă salarială de 2.500 de euro, iar pe trei – director de vânzări pentru o companie imobiliară din București. Salariu: 2.200 de euro pe lună.
Domeniile cu cele mai multe angajări în această săptămână au fost administrativul, vânzările, sectorul de specialiști / tehnicieni și financiarul. Orașul cel mai bun pentru angajări a fost Brașovul, iar angajatorul cu cele mai multe aplicări a fost o companie din industria petrolieră cu peste 80 de pozișii active, printre cate vânzări, inginerie, control calitate, HR și logistică. Domeniile cele mai dorite pentru job-uri remote au fost financiar, IT și management, în vreme ce job-ul cu cele mai multe aplicări a fost unul de consilier vânzări pentru un cunoscut lanț de retail.
Cele mai multe oferte și cereri de muncă s-au înregistrat în București, Timișoara, Brașov și Cluj-Napoca, în domenii precum vânzări, specialiști / tehnicieni și financiar. La polul opus, cele mai slabe oferte și cereri de job-uri au fost în Brăila, Galați, Botoșani, Suceava, Baia Mare și Satu Mare, în domenii ca logistică, agricultură, babysitter, turism și educație.